Primul weekend din luna august vine cu numeroase evenimente la Constanța. Constănțenii și turiștii sunt invitați, de vineri până duminică, la spectacole, concerte, activități pentru copii, ateliere creative, filme în aer liber și seri de muzică.
Vineri, 31 iulie, aventuri steampunk în Parcul Arheologic. Începând cu ora 19:00, Parcul Arheologic găzduiește o nouă ediție a evenimentului „Weekend de Constanța”, dedicată universului steampunk. Tema ediției este „Harta mecanică a orașului”, iar programul include activități de animație, jocuri și concursuri, ateliere de pictură, face painting și momente interactive. Seara va continua cu spectacolul „Plata Birului”, urmat de proiecția filmului „Aventură în natură: Marea întrecere”.
Sâmbătă, 1 augist, constănțenii sunt invitați să se bucure de o zi în aer liber pe Bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian, care va deveni pietonal. Tot sâmbătă, de la ora 19:00, în Parcul de la Gară are loc spectacolul pentru copii „Balerinele magice”, parte a proiectului „Ritmul Verii”. Cei mici și părinții sunt așteptați la un spectacol cu dans, personaje și momente interactive.
Tot de la ora 19:00, Parcul Arheologic revine în atmosfera steampunk. Vor avea loc activități creative, jocuri, concursuri și ateliere pentru toate vârstele. Programul de seară include spectacolul „Cei trei purceluși”, un carnaval cu tematică steampunk și proiecția filmului „Marea Pescuială”.
Seară de folk în Piațeta Perla
Sâmbătă, între orele 18:00 și 20:00, în Piațeta Perla are loc evenimentul „Sub cerul Metaforei – Seară de folk”, organizat de Fundația Culturală Metafora Constanța împreună cu Primăria Municipiului Constanța. Pe scenă vor urca Laurențiu Marinescu și Ela Chirilă, iar evenimentul va fi moderat de Garofița Jianu.
Duminică, 2 august – muzică ușoară și populară
Weekendul se încheie duminică, tot în Piațeta Perla, cu o nouă ediție a evenimentului „Sub cerul Metaforei”. Între orele 18:00 și 20:00, publicul este invitat la o seară dedicată muzicii ușoare și populare. Vor susține recitaluri Cornel Ionuț Ciubotaru, Alexia și Irene. Toate evenimentele anunțate în program sunt gratuite.
Constănțenii și turiștii au, astfel, la dispoziție un weekend cu activități pentru toate vârstele, de la spectacole și muzică live până la ateliere, filme în aer liber și evenimente dedicate celor mici.







