Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Spania, din cauza riscului extrem de incendii de vegetație provocat de valul de căldură.
Potrivit MAE, temperaturile foarte ridicate, vântul puternic și umiditatea scăzută vor menține un risc crescut de incendii cel puțin până duminică, 2 august 2026. Zonele vizate sunt văile râurilor din sud-vestul țării, Valea Ebrului, depresiunile din nord-est, văile Pirineilor și Insulele Canare.
Românii aflați în zonele afectate sunt sfătuiți să respecte întocmai indicațiile autorităților spaniole, inclusiv eventualele ordine de evacuare, restricțiile de circulație și recomandările privind protecția populației.
MAE recomandă, de asemenea, consultarea permanentă a informațiilor oficiale transmise de autoritățile spaniole și reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară de urgență la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din Spania.
Totodată, românii care călătoresc în străinătate sunt încurajați să utilizeze aplicația „Călătorește informat”, disponibilă gratuit pentru dispozitive Android și iOS.







