Ultimele stiri

Eugen Tomac dezminte zvonurile privind retragerea mandatului: „Voi merge până la votul Parlamentului”

Premierul desemnat Eugen Tomac respinge informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar intenționa să renunțe la mandatul primit pentru formarea noului Guvern, pe fondul unei presupuse lipse de susținere politică. Acesta susține că va continua procedura de constituire a Cabinetului și că obiectivul său rămâne obținerea votului de învestitură în Parlament.

Într-un mesaj publicat marți seară pe Facebook, Tomac a calificat drept false speculațiile privind o posibilă retragere din cursa pentru funcția de prim-ministru.

„Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice. Este fals”, a transmis premierul desemnat.

El a subliniat că mandatul încredințat de președintele Nicușor Dan îl obligă să ducă la capăt procesul de formare a Executivului și să prezinte în Parlament echipa guvernamentală și programul de guvernare.

„Mandatul pe care l-am primit cu onoare și responsabilitate de la președintele Nicușor Dan este să formez Guvernul și, bineînțeles, voi duce această procedură până la votul Parlamentului”, a afirmat Eugen Tomac.

Premierul desemnat consideră că supunerea Cabinetului la votul Legislativului reprezintă parcursul firesc al procedurii constituționale și s-a declarat optimist în privința rezultatului.

„Sunt încrezător, totuși, așa cum am afirmat de fiecare dată după consultări, că votul va fi unul favorabil”, a precizat acesta.

Totodată, Tomac a lansat un apel la unitate și a criticat informațiile pe care le consideră menite să creeze tensiuni în jurul procesului de formare a Guvernului.

„Toți cei care trâmbițează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei”, a transmis premierul desemnat, adăugând că prioritatea trebuie să rămână constituirea Executivului și obținerea sprijinului necesar în Parlament.

În ultimele două zile, Eugen Tomac a purtat discuții cu partidele parlamentare, reprezentanții minorităților naționale și parlamentarii neafiliați, în încercarea de a obține susținerea necesară pentru învestirea viitorului Cabinet.

Lasati un comentariu