Consiliul Județean Constanța s-a întrunit astăzi, 2 iunie 2026, în ședință extraordinară convocată în baza Dispoziției nr. 162 din 29 mai 2026.
Lucrările ședinței s-au desfășurat în sistem videoconferință, cu participarea consilierilor județeni și exprimarea votului în format vocal.
Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de hotărâre de interes pentru funcționarea serviciilor publice aflate în coordonarea administrației județene.
Primul proiect a vizat aprobarea modificării liniilor de gardă pentru anul 2026 în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța.
De asemenea, consilierii județeni au aprobat situațiile financiare anuale încheiate la data de 31 decembrie 2025 ale Drumuri Județene Constanța S.A..
În cadrul ședinței, domnul Dia Ionel a depus jurământul și a preluat mandatul de consilier județean din partea Partidul Social Democrat.
Prin hotărârile adoptate, Consiliul Județean Constanța continuă să susțină buna funcționare a sistemului public de sănătate și gestionarea eficientă a activității entităților aflate sub autoritatea administrației județene, în beneficiul comunității constănțene.
Cele două proiecte aflate pe ordinea de zi au fost aprobate de consilierii județeni, fiind adoptate în urma votului exprimat în cadrul ședinței extraordinare.








