Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a făcut noi precizări privind proiectul de lege care vizează utilizarea terenurilor degradate aflate în administrarea Agenția Domeniilor Statului (ADS), un demers considerat esențial pentru atragerea fondurilor europene destinate investițiilor în energie verde prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Clarificările vin în contextul în care Consiliul Legislativ a emis un aviz negativ asupra unei ordonanțe de urgență pe această temă, ceea ce a blocat forma inițială a actului normativ. Între timp, autoritățile au depus un nou proiect de lege în Parlament, în încercarea de a debloca situația și de a respecta jaloanele asumate prin PNRR.
Tanczos Barna a explicat că ordonanța de urgență aprobată inițial de Guvern a fost modificată în timpul ședinței, fără parcurgerea tuturor etapelor de avizare, fapt care a dus la avizul negativ și, ulterior, la imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial.
Am avut o ordonanţă de urgenţă care a trecut de Guvern, dar după aceea, la Consiliul Legislativ, am avut un aviz negativ, pentru că în timpul şedinţei de Guvern s-a completat ordonanţa de urgenţă cu teme care n-au fost trecute prin procedura de avizare, motiv pentru care ordonanţa de urgenţă care reglementa modul în care trebuia respectat, trebuia îndeplinit jalonul PNRR prin ADS nu s-a mai publicat în Monitorul Oficial, a declarat ministrul interimar al Agriculturii.
Oficialul a subliniat că adoptarea unei noi forme legislative este necesară pentru a evita pierderea finanțărilor europene, în valoare de sute de milioane de euro, destinate proiectelor de energie regenerabilă. Autoritățile speră ca noul proiect să fie dezbătut și adoptat în Parlament într-un ritm accelerat, astfel încât România să nu rateze termenele asumate în cadrul PNRR.




