Ultimele stiri

Programul Rabla modificat radical. Finanțare doar pentru mașinile „Fabricate în Europa”

(sursa foto: Primăria Constanța)

Programul Rabla va suferi modificări importante începând din 2026. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a primit acordul Ministerului de Finanțe pentru includerea mai multor programe de mediu în bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), iar printre acestea se află și programul Rabla.

Cea mai importantă noutate este introducerea unei condiții care ar putea schimba complet piața auto: finanțarea va fi acordată cu prioritate pentru mașinile produse și asamblate în Europa.

Am lansat astăzi în consultare publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului AFM pe anul 2026, a declarat ministrul Mediului. Potrivit acesteia, pentru programul Rabla destinat persoanelor fizice a fost alocat un buget de 300 de milioane de lei, ușor mai mare decât cel de anul trecut.

Ministrul a explicat că proiectul de buget ar putea fi aprobat în aproximativ 10 zile, urmând apoi elaborarea noilor ghiduri de finanțare. Acestea ar urma să includă reguli noi inspirate din strategia europeană „Fabricat în Europa”, promovată de Comisia Europeană pentru susținerea industriei auto europene.

Punem accent pe mașinile produse și asamblate în Europa, a precizat Diana Buzoianu, fără a oferi deocamdată toate detaliile privind criteriile exacte care vor fi introduse în ghidul programului.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, în ultimele săptămâni au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanții Ministerului Mediului, companii auto și asociații din industria de profil. În cadrul discuțiilor, oficialii ar fi transmis că intenția este limitarea accesului în program pentru automobile fabricate în afara Uniunii Europene.

Surse din industrie susțin că modelul analizat de autorități ar putea impune ca un procent semnificativ din componentele mașinii să provină din UE sau din state care au acorduri comerciale cu Uniunea Europeană, după modelul propus de Comisia Europeană, care vorbește despre un prag de aproximativ 70%. Un alt argument invocat pentru schimbarea regulilor este solicitarea premierului Ilie Bolojan, care ar fi cerut ca programul Rabla să susțină în principal mașinile produse în România sau, cel puțin, în Europa.

Noile condiții ar putea avea un impact major atât asupra cumpărătorilor, cât și asupra importatorilor auto, în special asupra mărcilor care produc majoritatea modelelor în afara spațiului european.

Lasati un comentariu