Asociația Constanța Restart a anunțat retragerea din proiectul University Park, după o perioadă în care s-a implicat activ în dezvoltarea inițiativei dedicate extinderii spațiilor verzi și comunitare din municipiul Constanța.
Reprezentanții asociației au transmis că decizia a fost luată din motive obiective, independente de voința lor de a continua proiectul. Aceștia au subliniat că implicarea în University Park a însemnat multă muncă, energie și atașament față de oraș și comunitate.
Fiecare copac plantat, fiecare idee și fiecare oră investită au însemnat dragoste pentru Constanța și pentru oamenii ei, au transmis membrii asociației.
Deși nu vor mai continua în cadrul acestui proiect, reprezentanții Constanța Restart au precizat că vor rămâne activ implicați în viața comunității și vor continua să dezvolte proiectul #OvidiusPark, considerat un simbol al implicării civice locale.
Totodată, asociația a anunțat că își va concentra atenția și asupra proiectului de la Palatul Copiilor Constanța și a transmis mulțumiri tuturor celor care au sprijinit inițiativa University Park. Implementarea proiectului de edificare a parcului va fi continuată de echipa Universitatea Ovidius din Constanța.
Cu mult suflet, energie și speranță, Asociația Constanța Restart s-a implicat în proiectul construirii University Park, crezând în puterea comunității și în nevoia orașului nostru de mai mult verde, mai multă viață și mai multe locuri pentru oameni. Din motive obiective, independente de voința și dorința noastră de a merge mai departe, am luat decizia dificilă de a nu mai continua implicarea în acest proiect. Nu este un pas ușor. Pentru noi, fiecare copac plantat, fiecare idee și fiecare oră investită au însemnat dragoste pentru Constanța și pentru oamenii ei. Rămânem însă aproape de comunitate și vom continua să avem grijă, cu aceeași dedicare, de #OvidiusPark — locul care a devenit un simbol al implicării civice și al faptului că schimbarea începe atunci când oamenii aleg să construiască împreună. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, care au crezut în noi și care continuă să creadă că orașul nostru merită mai mult. Vom continua proiectul de la Palatul Copiilor Constanța. Multumim pentru colaborare și dorim mult succes echipei din cadrul Universitatii Ovidius Constanța care va implementa un proiect de edificare a parcului, au scris reprezentanții Asociației Constanța Restart pe Facebook.com.




