Ultimele stiri

Alianță PNL–USR împotriva „acțiunii distructive a PSD”. Mesaj comun transmis de Bolojan şi Fritz: Nu facem acest lucru pentru partidele noastre. O facem pentru România

Two men in suits sit at a large polished conference table, papers and notebooks in front, with flags and wood paneling in a formal office behind them.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, şi preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-un mesaj comun transmis joi seară, că Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România ”îşi asumă un angajament pentru a apăra direcţia de reformă şi corectitudine pe care ne-am întemeiat guvernarea comună”.

Răspunsul nostru la acţiunea distructivă a PSD împotriva bunei guvernări şi la colaborarea dintre PSD şi AUR în Parlament este cooperarea forţelor politice reformiste şi responsabile. Astăzi, Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România, prin preşedinţii lor, îşi asumă un angajament pentru a apăra direcţia de reformă şi corectitudine pe care ne-am întemeiat guvernarea comună. În urma unei discuţii deschise, am convenit să ne coordonăm paşii următori în faţa acestei crize provocate artificial, în Parlament, în Guvernul interimar şi la consultările de la Palatul Cotroceni”, se arată în mesajul comun transmis joi seară.

Liderii PNL şi USR afirmă că această colaborare este o garanţie.

Nu mai putem accepta argumentul unei false stabilităţi care să acopere blocarea reformelor şi risipirea banului public. Colaborarea noastră este garanţia că modernizarea instituţiilor, onestitatea în funcţia publică şi realizarea investiţiilor strategice vor rămâne pe agenda ţării. Nu facem acest lucru pentru partidele noastre. O facem pentru România”, scrie în mesaj.

Lasati un comentariu