O tragedie care a șocat comunitatea din județul Bihor a avut loc în apropierea localității Parhida, unde o tânără de 18 ani, elevă la un liceu agricol din Borș, a fost găsită moartă pe un câmp. Descoperirea a fost făcută, vineri dimineață, de o femeie care se afla în zonă și a alertat autoritățile printr-un apel la 112.
Potrivit informațiilor din anchetă, fata fusese văzută ultima dată în compania unui cioban care lucra la ferma unde aceasta efectua stagiul de practică școlară.
Imediat după descoperirea trupului neînsuflețit, polițiștii au declanșat o amplă operațiune de căutare a principalului suspect. La acțiune au participat mai multe echipaje de poliție, un elicopter al Inspectoratul General de Aviație, o dronă și un câine de urmă.
Suspectul, prins într-un lan de rapiță
Bărbatul suspectat de comiterea crimei a fost găsit vineri după-amiază, la aproximativ un kilometru de locul unde a fost descoperit cadavrul tinerei.Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, acesta se ascundea într-un lan de rapiță și a fost observat de echipajul elicopterului implicat în căutări.
Surse din anchetă susțin că suspectul este un recidivist condamnat în trecut pentru crimă și tâlhărie. Acesta ar fi fost eliberat din penitenciar în urmă cu aproximativ un an și lucra la aceeași fermă unde tânăra își desfășura practica. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Moartea tinerei a provocat revoltă și teamă în comunitatea locală. Oamenii spun că fata era apreciată de profesori și colegi și era cunoscută ca o elevă serioasă și liniștită. Localnicii susțin că suspectul era temut în zonă și îl consideră un pericol pentru comunitate.




