Ministrul Apărării, Radu Miruță, a susținut marți un discurs ferm în Parlament, în cadrul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, afirmând că votul nu vizează doar soarta Executivului, ci direcția în care va merge România.
„Nu e despre Bolojan, ci despre două modele de politică”
Miruță a susținut că moțiunea reflectă o confruntare între două moduri diferite de a face politică: unul vechi, bazat pe control politic și lipsă de transparență, și unul nou, axat pe selecții profesionale și responsabilitate.
„Cei care au condus România în ultimii ani încearcă acum să răstoarne masa, sperând că vor ajunge într-o poziție mai bună. Dar nu spun ce urmează după”, a declarat ministrul.
Ministrul a criticat intervenția în plen a Radu Oprea, subliniind că acesta a susținut anterior măsurile guvernamentale pe care acum le contestă.
Nu este un semnal că lucrurile merg bine când persoane care au aprobat toate deciziile Guvernului vin acum să le critice”, a spus Miruță, acuzând și politizarea industriei de apărare.
Atacuri către AUR și George Simion
Discursul a inclus și un mesaj direct către opoziție, în special către George Simion. Miruță a avertizat că nu va permite schimbarea direcției pro-occidentale a României.
Nu vom permite ca Moscova să decidă printr-un partid ca AUR încotro merge țara”, a afirmat ministrul, criticând totodată atacurile lui Simion la adresa președintelui Nicușor Dan.
Radu Miruță a acuzat guvernele anterioare că au adus industria de apărare într-o stare critică, după decenii de administrare defectuoasă.
Să ai 36 de ani o industrie și să o aduci în paragină este o trădare națională”, a spus el, adăugând că actuala guvernare a început deja reforme și investiții, inclusiv dezvoltarea unei noi capacități de producție în județul Brașov.
„Nu ne vindem țara”
În final, ministrul a vorbit despre o „pierdere a busolei morale” în rândul unor politicieni și despre teama acestora de a-și pierde influența.
Nu ne vindem țara. Suntem aici să o apărăm de cei care, timp de 30 de ani, au protejat interesele proprii în detrimentul interesului public”, a conchis Radu Miruță.




