Camera Deputaţilor şi Senatul dezbat marţi moţiunea de cenzură PSD-AUR „STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”, semnată de 254 de parlamentari. În sală şi-au anunţat prezenţa 402 senatori şi deputaţi, din totalul de 464.
Premierul este acuzat, în textul moţiunii, că a transmis un mesaj nazist, vorbind despre şobolanii din cămară şi că Executivul pregăteşte cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în Coaliţie, fără dezbatere publică şi fără o minimă asumare politică.
Premierul Ilie Bolojan a refuzat să facă declarații înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură.
Vă rog frumos să fiți politicoși. Nu dau declarații pe holurile Parlamentului”, a transmis acesta.
Premierul a fost huiduit de parlamentarii de opoziție, inclusiv SOS, la intrarea în sala în care va avea loc dezbaterea moțiunii de cenzură.
Cel puțin doi parlamentari, dintre care unul de la PACE (Liviu Fodoca, cel care și-a arătat recent susținerea față de Guvernul Bolojan) au venit la Parlament cu trandafiri aurii-roșii în piept. Fodoca le-a urat parlamentarilor PSD-AUR „o cununie trainică”.
Ședința a început în jur de 11:10 și au fost alocate 55 de minute pentru discursurile parlamentarilor și prim-ministrului Ilie Bolojan.
Moţiunea este citită în plen de senatorul PSD Daniel Zamfir.




