Termocentrale Constanța informează consumatorii că va întrerupe livrarea apei calde în perioada 04-08 mai, pentru executarea unor lucrări necesare în cadrul proiectului „Sursă de producere energie utilă termică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”.
Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară oprirea totală a instalațiilor de producere în data de 03.05 a.c., de la ora 22.00.
Reluarea furnizării apei calde se va face, etapizat, după finalizarea lucrărilor necesare în cadrul proiectului menționat.
Vă asigurăm că echipele de lucru vor depune toate eforturile în vederea repunerii în funcțiune a instalațiilor de producere a energiei termice.
Informații suplimentare pot fi obținute, în regim nonstop, de la Dispeceratul Termocentrale Constanța, la numărul de telefon: 0241 585 300″, transmite Termocentrale.




