Ultimele stiri

BREAKING NEWS. Alertă în Tulcea. Aparat de zbor fără pilot descoperit între Luncavița și Văcăreni

Sursă foto: Digi24.ro

Garda de Coastă a anunțat că, în data de 26 aprilie 2026, a fost semnalată prezența unui aparat de zbor fără pilot în zona dintre localitățile Luncavița și Văcăreni, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Imediat după primirea sesizării, autoritățile au dispus măsuri de securizare a perimetrului, iar toate instituțiile competente au fost informate pentru intervenție și verificări. În prezent, în zonă se desfășoară activități specifice acestor situații, pentru stabilirea circumstanțelor în care a fost detectat aparatul de zbor.

Cercetările sunt efectuate în cooperare cu toate structurile cu atribuții în domeniu, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian. Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În cursul zilei de duminică, 26 aprilie, despre faptul că între localitățile Luncavița și  Văcăreni, din județul Tulcea, a fost semnalată existența unor fragmente de dronă.  Perimetrul a fost securizat de membri ai Ministerului Afacerilor Interne , iar o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații se deplasează la fața locului pentru a cerceta situația și a ridica fragmentele în vederea expertizării, a transmis Ministerul Apărării Naționale .

Lasati un comentariu