Un bărbat cunoscut cu probleme psihice şi-a provocat răni la antebraţ cu o macetă, pe o stradă din municipiul Constanţa, iar poliţiştii chemaţi să intervină au reuşit să îl convingă să renunţe la obiectul respectiv înainte de a-şi provoca alte răni sau de a face rău altor persoane. Bărbatul a fost dus la secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi, sâmbătă, la ora 16.10, cu privire la faptul că pe strada Mureşului din municipiul Constanţa se află o persoană cu o macetă în mână.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 29 de ani, care ar fi cunoscut cu probleme psihice şi care şi-ar fi provocat răni la antebraţ cu o macetă, iar ulterior ar fi rămas în spaţiul public cu obiectul în mână, astfel reprezentând un potenţial pericol, atât pentru sine, cât şi pentru cetăţeni”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au menţionat că la faţa locului s-au deplast echipaje din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ale Poliţiei municipiului Constanţa, care au încercat să-l determine pe bărbat să renunţe la macetă.
Datorită profesionalismului şi răbdării colegilor noştri, situaţia a fost gestionată cu succes. Bărbatul a fost preluat în siguranţă de echipajele medicale şi transportat la spitalul Palazu Mare, unde primeşte acum îngrijirea de care are nevoie”, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene.




