Conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a demarat verificări interne în rândul angajaților, ca urmare a unor suspiciuni legate de integritatea acestora. Controalele vizează posibile neconcordanțe între stocurile de bunuri confiscate sau sechestrate și evidențele scriptice.
Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale și etice la nivelul instituției va fi sever sancționat. În situația în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate măsurile necesare, în mod ferm și transparent”, a declarat Adrian Nica, președintele ANAF.
Verificările au început după sesizări interne și controale preliminare, care au scos la iveală indicii privind posibile comportamente neconforme ale unor angajați. În prezent, ANAF monitorizează și analizează situațiile semnalate, pentru a clarifica orice discrepanțe între bunurile fizice și evidențele digitale.
Practic, este vorba despre o aliniere a stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate cu situația scriptică, acțiune ce are ca scop transparentizarea acestora pentru valorificarea pe platformă”, au precizat surse oficiale ale instituției.
În cazul în care vor fi identificate diferențe majore și nejustificate, ANAF va iniția controale de integritate conform procedurilor legale și interne. Agenția și-a reafirmat angajamentul față de principii precum integritatea, legalitatea și profesionalismul în exercitarea atribuțiilor sale.




