Oana Gheorghiu, viceprim-ministru apolitic, a fost întrebată, duminică, într-o emisiune televizată, la Euronews, care a fost lucrul are i s-a părut cel mai dificil în calitate de membru al Guvernului.
Nu ştiu dacă a fost ceva ce mi s-a părut foarte greu. Din perspectiva unui om care vine din afara sistemului, sunt lucruri cu care îţi e mai greu să te obişnuieşti. Faptul că încă nu este digitalizare, că foarte multe lucruri se fac pe hârtie, că încă plimbăm hârtii, asta a fost primul meu şoc pe care l-am avut şi sper ca în următoarele luni să reuşim digitalizarea în cât mai mare măsură şi a proceselor pe care le parcurgem în interiorul Guvernului. O parte sunt, la nivel de documente şi de şedinţe de Guvern, dar mai avem mult de lucru”, a răspuns Oana Gheorghiu.
Ea admite că, în administraţia publică „lucrurile nu merg în acelaşi ritm cu care eşti obişnuit când vii din mediul privat”, dar nu sunt dificile.



