Ultimele stiri

Președintele Nicușor Dan invită magistrații să transmită sesizări privind integritatea din justiție

Sursă foto: captură video

Nicușor Dan a transmis că semnalul dat de cei 200 de magistrați care vorbesc despre probleme de integritate în sistemul judiciar trebuie tratat cu maximă seriozitate.

El îi invită pe toți magistrații care doresc să semnaleze disfuncționalități în justiție la o discuție deschisă, fără limită de timp, programată luni, 22 decembrie, de la ora 10:00. Totodată, până joi, 18 decembrie, ora 24:00, președintele României îi încurajează pe cei interesați să trimită materiale — nominale sau anonime. Documentele vor fi analizate în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Nicușor Dan precizează că în perioada 15–19 decembrie se află în deplasări externe, în cadrul unor formate multilaterale și vizite bilaterale stabilite anterior.

Când 200 de magistrați spun că este o problemă de integritate în sistemul de justiție, lucrurile sunt foarte serioase. Invit toți magistrații care vor să reclame probleme în sistemul de justiție la o discuție fără limită de timp luni, 22 decembrie, începând cu ora 10:00. Aștept înscrieri la adresa procetatean@presidency.ro. Până joi, 18 decembrie, ora 24:00, vă invit să îmi trimiteți materiale, asumate nominal sau neasumate nominal, la adresa colegis@presidency.ro. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică vom avea timp să citim toate materialele pe care ni le trimiteți. (În toată săptămâna 15–19 decembrie sunt plecat din țară pentru formate multilaterale și vizite bilaterale confirmate cu mult timp înainte.), a scris pe Facebook. Nicușor Dan.

Lasati un comentariu