Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) Controale ale Protecției Consumatorilor în Eforie Nord. Mai multe unități au fost închise: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins din Pakistan sau India”

Sursă foto: CJPC Constanța

Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au efectuat duminică, 23 iunie, o amplă acțiune de control în zona Belona din Eforie Nord.

Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India. Fac această nouă avertizare publică plecând de la ideea că aceste structuri au crescut sub ochii autorităților. Între noi cei care verificăm existența tuturor avizelor și autorizațiilor și cei care contestă aceste demersuri cred că protecția consumatorilor avem dreptate”, a declarat Horia Constantinescu, președintele CJPC.

El a menționat că marea majoritate a operatorilor economici se întreabă de ce controalele au loc în mijlocul sezonului estival și după atâția ani.

Când noi îi căutăm pentru consiliere în primăvară nu este deschis niciunul. Invocarea necunoașterii legii nu te exonerează de răspundere. Să construiești ilegal într-o zonă protejată este o faptă penală sadea”, a spus Horia Constantinescu, care a subliniat că se vor verifica cu fermitate toate documentele care atestă legalitatea funcționării.

Mai mult, el a declarat că vor face și sesizări către organele abilitate să verifice eventualele abateri cu caracter penal.

În urma acțiunii de control, au fost verificați 12 operatori economici. Au fost încheiate șase procese verbale de constatare a contravenției și au mai fost lăsate șase invitații pentru prezentarea documentelor.

S-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 60.000 lei. Totodată, s-au oprit definitiv produse în valoare de 2.245 lei și au fost închiși șase operatori economici până la remedierea deficiențelor.

Lasati un comentariu