Ultimele stiri

Fostul președinte Klaus Iohannis a votat: „Nu votăm doar pentru o persoană sau un partid, ci pentru direcția pe care o va lua România în anii în care urmează / Alternativa ar fi izolare”

Sursă foto: arhivă

Fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a participat duminică la turul doi al alegerilor prezidenţiale, votând alături de soţia sa, Carmen Iohannis, la o secţie din Sibiu. Iohannis a subliniat importanţa crucială a acestui scrutin pentru viitorul României, afirmând că miza depăşeşte o simplă opţiune electorală pentru o persoană sau un partid.

Nu votăm doar pentru o persoană sau pentru un partid. De data aceasta votăm chiar pentru direcţia pe care o va lua România în anii care urmează”, a spus fostul preşedinte, atrăgând atenţia asupra riscurilor unui regres politic şi economic.

Iohannis a evidenţiat progresul realizat în ultimul deceniu, subliniind că România a reuşit să îşi dubleze PIB-ul, iar venitul mediu al românilor a crescut semnificativ. „România este, la momentul acesta, o ţară respectată în Uniunea Europeană, o ţară respectată în lume”, a adăugat el, insistând că acest parcurs trebuie continuat.

Locul României este clar în Uniunea Europeană. Valorile noastre sunt valorile europene, valorile din vest. Asta este lumea noastră şi nu alta”, a mai declarat Klaus Iohannis, subliniind angajamentul pro-european care a definit mandatul său.

Fostul şef al statului a precizat că alternativa ar fi izolarea şi pierderea bunăstării.

Şi ar fi mare, mare păcat să dăm cu piciorul la aceste realizări care sunt ale României, ale românilor. Şi cred că aceste alegeri pot fi pentru a continua un lucru bun. Alternativa ar fi tristă, alternativa ar fi izolare, ar fi pierderea bunăstării, câtă avem. Aţi văzut, de exemplu, după primul tur al alegerilor, deja am pierdut câteva miliarde de euro pentru că s-a prăbuşit cursul leu – euro”, a spus Klaus Iohannis.

Lasati un comentariu