Ultimele stiri

Horia Țuțuianu îi cere demisia lui Felix Stroe din fruntea PSD Constanța: Este timpul să plecați. Cu ultimul gest de demnitate politică, dacă mai aveți! Constanța merită altceva

Sursă foto: Facebook

Tensiunile interne din Partidul Social Democrat Constanța ies la suprafață, după rezultatele slabe înregistrate în județ din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Horia Țuțuianu, membru al PSD Constanța și fost președinte al Consiliului Județean, a publicat o scrisoare deschisă adresată liderului organizației județene, Felix Stroe, în care îi solicită demisia din funcție.

În mesajul postat pe rețelele de socializare, Țuțuianu acuză actuala conducere a filialei PSD că a transformat fostul „bastion roșu” într-o „ruină electorală”, invocând eșecurile din alegerile locale, parlamentare și prezidențiale din ultimii cinci ani.

Sub conducerea dumneavoastră, am pierdut pe linie. Și nu am pierdut oricum – am fost umiliți, marginalizați, abandonați de electoratul care altădată ne vota fără ezitare”, scrie Țuțuianu, rememorând eșecul lui Felix Stroe în cursa pentru șefia Consiliului Județean din 2020, pierderea primăriei Constanța, rezultatele slabe la parlamentare și scorul „umilitor” obținut de Marcel Ciolacu și Crin Antonescu la prezidențiale în județ.

Criticile vizează și modul în care a fost gestionată campania pentru alegerile locale din 2024, în care candidatul social-democrat Horia Constantinescu „a fost lăsat singur în bătaia vântului”.

Organizația PSD Constanța a ajuns un organism inert, sufocat de obediență, de calcule personale, de stagnare și de interese proprii. Ați alungat oamenii valoroși, ați marginalizat inițiativa și ați blocat orice tentativă de reformă internă”, mai transmite Horia Țuțuianu.

El încheie cu un apel la „un ultim gest de demnitate politică” din partea lui Felix Stroe: demisia. Potrivit acestuia, o retragere din fruntea organizației nu ar însemna o înfrângere pentru partid, ci „primul pas spre reconstrucție”.

Până la această oră, Felix Stroe nu a reacționat public la solicitarea colegului său de partid.

Redăm mai jos întreaga postare de pe contul de socializare al lui Horia Țuțuianu

SCRISOARE DESCHISĂ

Către domnul Felix Stroe, președintele PSD Constanța

Domnule Felix Stroe,

În calitate de membru PSD din Constanța, implicat, loial și încă profund atașat valorilor social-democrate, mă simt obligat să vă adresez, public, o solicitare firească, logică și dureroasă pentru toți cei care încă mai cred în acest partid: demisia dumneavoastră din fruntea organizației județene a PSD Constanța.

Cinci ani, atât a fost nevoie pentru ca județul Constanța, altădată bastion roșu, să ajungă o ruină electorală pentru partidul nostru. Sub conducerea dumneavoastră, am pierdut pe linie. Și nu am pierdut oricum — am fost umiliți, marginalizați, abandonați de electoratul care altădată ne vota fără ezitare.

2020 – începutul sfârșitului

Ați candidat personal la președinția Consiliului Județean Constanța. După ani în care PSD a condus județul, ați fost înfrânt. O înfrângere care nu doar că nu v-a determinat să faceți un pas în spate, dar v-a consolidat autoritatea într-o organizație pe care ați condus-o de parcă v-ar fi fost proprietate personală.

Tot atunci, la municipiu, colegul nostru Decebal Făgădău a fost sabotat și lăsat să piardă. Rezultat? Locul trei. Umilință dublă.

2020 – parlamentarele, eșec cosmetizat

PNL a câștigat județul. Diferența a fost reală. În 2016 aveam 5 deputați și 3 senatori, iar în 2020 am obținut 3 deputați și 1 senator. Am pierdut, iar dumneavoastră ați ambalat totul într-un discurs festivist, ca și cum scorul nostru slab ar fi fost un semn al victoriei.

2024 – Horia Constantinescu, candidatul abandonat

În 2024, l-ați adus în față pe Horia Constantinescu – pe care l-ați lăsat singur în bătaia vântului. A fost trădat de propria echipă, ignorat de organizație și abandonat exact atunci când avea mai mare nevoie de susținere. Ați făcut dintr-o șansă reală o înfrângere rușinoasă. Iar Primăria Constanța a rămas, pentru al doilea ciclu consecutiv, în mâinile altora.

2024 – parlamentarele, în cădere liberă

AUR ne-a depășit, PNL ne-a depășit, luând fața PSD în tot județul Constanța. Ce reflectă asta? Deconectarea completă a partidului de la agenda și așteptările oamenilor. Oamenii nu mai cred în PSD aici. Iar de vină nu e doctrina, ci direcția conducerii județene, a dumneavoastră, domnule Stroe.

2024 – prezidențialele: lipsă totală de emoție și implicare

Marcel Ciolacu a luat 16,74% în județ. Sufocat de dezinteresul filialelor, de lipsa de mobilizare și de o conducere județeană care nu mai mișcă nimic în teritoriu, candidatul nostru a fost înfrânt categoric.

2025 – confirmarea prăbușirii

În mai 2025, candidatul alianței PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a obținut doar 15,21% în Constanța. În fața lui, George Simion a trecut fluierând. Ați reușit contraperformanța de a duce cel mai vechi partid din România sub linia de relevanță într-un județ în care avea majoritate cândva.

Domnule Stroe,

Organizația PSD Constanța a ajuns un organism inert, sufocat de obediență, de calcule personale, de stagnare și de interese proprii. Ați alungat oamenii valoroși, ați marginalizat inițiativa și ați blocat orice tentativă de reformă internă.

Este timpul să plecați. Cu ultimul gest de demnitate politică, dacă mai aveți!

Constanța merită altceva. PSD merită altceva. Iar cei care mai cred în social-democrație merită lideri implicați care construiesc, nu care își conservă funcțiile în ruine.

Demisia dumneavoastră nu ar fi o înfrângere pentru PSD Constanța, ci ar fi primul pas spre o reconstrucție a organizației județene.

Cu respectul cuvenit unui adversar intern,

un membru PSD care crede în partid, dar nu mai crede de foarte mult timp în dumneavoastră,

Horia Țuțuianu

Lasati un comentariu