Liubovi Babițchi, cunoscută pe rețelele de socializare sub numele de Monalisa Liuba, a murit la doar 35 de ani, într-un salon de înfrumusețare din Chișinău, în urma unei proceduri estetice. Inițial, s-a crezut că decesul ar fi fost cauzat de tratamentul facial Morpheus, însă ancheta a scos la iveală circumstanțe mult mai alarmante.
Pe 30 ianuarie 2025, Monalisa Liuba s-a prezentat la clinica „Dr. Serebrova”, deținută de medicul ucrainean Iryna Borodkina, pentru două intervenții estetice: tratamentul facial Morpheus şi lipotransferul de grăsime în fese (Brazilian Butt Lift – BBL).
Pentru a efectua aceste proceduri, a fost necesară anestezie generală, administrată de Ecaterina Maniuc, fosta șefă a secției de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății.
Anestezie în condiții improprii și lipsa autorizațiilor
Conform investigațiilor presei, clinica nu avea un statut clar, iar medicul ucrainean nu era autorizat să profeseze în Republica Moldova. Mai grav, anestezia a fost efectuată în condiții nespecifice și fără echipamente corespunzătoare, ceea ce a condus la un șoc anafilactic fatal pentru pacientă.
Procedura de înfrumusețare presupunea anestezie. Ecaterina Maniuc a efectuat anestezia în condiții nespecifice și total neechipată. A urmat un șoc anafilactic care a dus la decesul pacientei”, notează Zona Liberă.
Surse apropiate anchetei susțin că Monalisa Liuba a intrat în stop cardio-respirator în timpul procedurii de BBL. Aceasta ar fi suferit o embolie pulmonară grasă, o complicație extrem de periculoasă a lipotransferului, care apare atunci când grăsimea injectată pătrunde în vasele de sânge și ajunge la plămâni, blocând circulația.
BBL – o procedură extrem de riscantă
Procedura Brazilian Butt Lift (BBL) este considerată una dintre cele mai periculoase intervenții estetice, din cauza numărului ridicat de decese și complicații severe. Din acest motiv, BBL a fost deja interzis în Florida, SUA, unde au fost raportate multiple cazuri fatale.
Autoritățile din Republica Moldova au deschis o anchetă penală, iar activitatea clinicii este verificată. Rămâne de văzut dacă cei responsabili pentru această tragedie vor fi trași la răspundere.
Tragedia Monalisei Liuba ridică din nou întrebări despre siguranța procedurilor estetice, despre clinici care operează fără autorizații și despre riscurile la care se supun persoanele care aleg astfel de intervenții.



