Ultimele stiri

Percheziții la Constanța. Angajatul unei școli și-ar fi însușit telefoane, routere și un televizor destinate unității de învățământ: prejudiciul ajunge la 8.000 de lei

Sursă foto: IPJ Constanța

Miercuri, 9 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Constanța, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Perchezițiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 8.000 de lei.

Astfel, ca urmare a încheierii unui contract cu o societate de telefonie mobilă, una dintre persoane și-ar fi însușit, pe nedrept, mai multe bunuri, precum un televizor, un telefon și 2 routere, care făceau obiectul contractului între societatea menționată și o unitate școlară în cadrul căreia persoana bănuită de comiterea faptei își desfășura activitatea.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate documente cu valoare probatorie și un televizor.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.

Alte articole