Ultimele stiri

Accident grav în aproprierea Șantierului Naval Mangalia. Doi tineri sunt în stare critică după ce s-au răsturnat cu mașina

Sursă foto: ccaptură video FocusPress

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 30 aprilie, pe DN 39, în dreptul Șantierului Naval Mangalia.

Potrivit primelor informații, o mașină s-a răsturnat. Două persoane au fost rănite, una dintre ele fiind încarcerată.

Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, este vorba despre două victime. Un tânăr de 27 de ani, conștient dar în stare critică, cu traumatism toracic și traumatism la bazin, transportat inițial la Spitalul din Mangalia, iar apoi transferat la Spitalul Județean Constanța.

Cea de-a doua victimă, un tânăr de 23 de ani, cu amputație de membru superior, în comă, a fost transportat inițial la Spitalul din Mangalia, iar apoi transferat la Spitalul Județean Constanța.

Lasati un comentariu

Alte articole

12 oct. 2023 1.50 pm

Lucrarea programată din localitatea Ostrov, ce urma a fi efectuată mâine, 13 octombrie, este reprogramată pentru data de 16 octombrie 2023, din cauza unor probleme de ordin tehnic. Astfel, în intervalul…

05 mai 2024 1.09 am

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. La Constanța, ÎPS Teodosie a adus Lumina Sfântă cu șalupa din largul mării, conform obiceiului din ultimii ani. Lumina…

17 apr. 2024 11.34 am

În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub coordonarea procurorului…

25 feb. 2022 7.59 pm

  Mai multe persoane au protestat, vineri, în fața Consulatului Rusiei de la Constanța, împotriva invaziei ruse din Ucraina. La eveniment au participat, printre alții, profesori de la Facultatea…

12 iul. 2023 4.23 am

Autobuzele liniei N2-43 circulă pe traseu deviat astfel: – pe sensul spre cap de linie Tomis Nord, pe ruta str. Mircea cel Bătrân – str. Primăverii – str. Soveja – bd. Tomis…

18 apr. 2022 8.34 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni dimineață, între localitățile Ovidiu și Găleșu, acolo unde a avut loc un accident rutier. Din primele informații,…