Ultimele stiri

Acțiunea „Blocada” în județul Constanța. Au fost legitimate peste 1.800 de persoane și au fost verificate peste 1.000 de vehicule – amenzi de aproximativ 326.000 de lei

Sursă foto: IPJ Constanța

În perioada 13-14 aprilie, polițiștii au desfășurat activități cu forțe mărite, în cadrul acțiunii Blocada, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, desfășurarea traficului rutier în siguranță și prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.

La acțiunile derulate au participat aproximativ 360 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, transporturi și investigații criminale.

Astfel, au fost legitimate 1.812 persoane, au fost verificate 1.047 de vehicule, 337 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 69 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 507 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 326.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării opt permise de conducere, au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare și au fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat cu jandarmii.

Lasati un comentariu

Alte articole

17 nov. 2023 6.40 pm

Un accident rutier a avut loc în această seară în localitatea Poarta Albă, în apropiere de penitenciar. Potrivit reprezenatanților SAJ Constanța, ar fi vorba despre patru persoane rănite. La…

02 dec. 2023 10.09 am

Sindicatul Europol a făcut publice informații din viața lui Remus, polițistul de 22 de ani care s-a împușcat în cap, în autospeciala poliției, în Cumpăna. Potrivit acestora, tânărul se afla…

14 nov. 2022 12.23 pm

Echipele Confort Urban intervin astăzi, 14 noiembrie,  cu utilaje de asfaltare pe strada Lanului, tronsonul delimitat de strada Mugurului și strada Hatman Arbore. Lucrările se desfășoară cu restricții…

PUZ CP-TOMIS I-II

12 iun. 2023 3.06 pm

Primăria Constanța a inițiat elaborarea documentației de urbanism „Plan Urbanistic Zonal Tomis I- Tomis II”, potrivit unui comunicat de presă remis de municipalitate. Zona studiată are o suprafață…

26 sept. 2023 10.52 am

O atenționare meteo Cod galben de intensificări ale vântului a fost emisă marți de către Administrația Națională de Meteorologie. Alerta de cod galben intră în vigoare din 26 septembrie, ora…

07 ian. 2023 2.00 am

  Deși trebuia finalizat în aprilie 2023, stadiul proiectului de reabilitare a sediului Comandamentului Flotei din Constanța nu depășește la începutul lunii ianuarie 50% iar termenul de finalizare…