Ultimele stiri

(FOTO) UPDATE. JUDEȚUL CONSTANȚA. Un camion încărcat cu piatră s-a răsturnat: o persoană a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD

Sursă foto: ISU Dobrogea

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 4 aprilie, în satul Șiriu din comuna Crucea.

Potrivit primelor informații, un camion încărcat cu piatră s-a răsturnat, iar o persoană a rămas încarcerată.

La fața locului intervine Stația Hârșova cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modulul de descarcerare, un echipaj SMURD B2 și elicopterul SMURD. Ulterior, în sprijin s-a deplasat și autocamionul cu containerul multirisc și descarcerarea de la Detașamentul Medgidia și automacaraua de la Detașamentul Palas.

Misiunea este în desfășurare.

UPDATE. Persoana a fost descarcerată, este conștientă și primește îngrijiri medicale la fața locului.

UPDATE. Victima a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Alte articole