Ultimele stiri

Controale în județul Constanța. Amenzi de peste 192.000 de lei, 14 permise suspendate și dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sursă foto: IPJ Constanţa

În perioada 4-5 februarie, aproximativ 340 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale au acționat pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în județul Constanța.

Astfel, polițiștii constănțeni au desfășurat aproximativ 65 de acțiuni, în localitățile din județ.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 304 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 192.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare. În același timp, au fost constatate patru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Exemplu:

La data de 4 februarie, în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus pe D.N. 22 C, în localitatea Satu Nou, un autoturism ce tracta o remorcă neînmatriculată.

Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.

Alte articole

07 apr. 2023 9.36 pm

Dan Diaconescu a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile astăzi, 7 aprilie a.c, în urma unei decizii a Judecătoriei Constanța, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Constanța.…

08 aug. 2021 7.52 pm

  Un camion încărcat cu combustibil (motorină) s-a răsturnat duminică seară în localitatea Lazu, pe DN 39 Constanța – Mangalia. Au fost scurgeri de combustibil pe carosabil. Militarii ISU…

ckay

05 iun. 2023 2.51 pm

Cântărețul CKAY, artistul care a strâns sute de milioane de stream-uri pe piesa „Love Nwantiti” va veni în premieră în România în cadrul festivalului Neversea, care are loc în Constanța,…

13 mai 2024 3.25 pm

Din cauza unei avarii apărute pe Bd-ul Marinarilor în cursul zilei de luni, 13 mai, pe rețeaua de termoficare nemodernizată nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei…

17 nov. 2023 10.01 am

Polițiștii locali au desfășurat saptamana aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire…

12 apr. 2024 8.30 am

Un bărbat a fost găsit mort, joi seară, în parcul de la Casa de Cultură din municipiul Constanţa, iar poliţiştii au deschis o anchetă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al…