Ultimele stiri

Noi zile libere pentru bugetari, în 2024: 2 mai, 16 august, şi 27 decembrie. “Se poate face astfel o punte pentru trei minivacanţe”

Executivul a decis, în şedinţa de joi, ca anul care urmează, zilele de 2 mai, 16 august şi 27 decembrie, să fie zile libere pentru personalul bugetar, iar zilele vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru.

Mai am şi o veste care cred că este bună pentru români, în general. Este vorba despre zilele libere pentru anul care vine, 2024, pentru cei din sistemul bugetar. Şi anume, pe lângă cele care sunt legal zile libere s-a mai decis ca zilele de joi, 2 mai, vineri, 16 august, şi vineri, 27 decembrie 2024, să fie zile libere pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice”, a anunţat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că aceste zile vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru în perioada din preajma datelor calendaristice anunţate.

Se poate face astfel o punte pentru trei minivacanţe, care cred că-i vor bucura pe mulţi în anul care vine”, a precizat Constantin.

Alte articole

29 sept. 2023 5.06 pm

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au controlat mai multe camioane înmatriculate în Ucraina și au descoperit articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute,…

19 apr. 2024 7.14 pm

CFR Infrastructură a anunțat lansarea licitației pentru un proiect amplu de modernizare și electrificare a liniei ferate Constanța – Mangalia. Această investiție de aproximativ 1,5 miliarde…

12 sept. 2023 2.30 am

La data de 10 septembrie a.c., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București -Secția 1 a fost sesizată cu privire la faptul că, în timp ce se aflau într-un apartament, situat la etajul…

09 apr. 2023 6.41 pm

Un incendiu devastator a distrus în totalitate Biserica de lemn din Borșa astăzi, 9 aprilie, chiar în ziua de Florii. Mai multe echipaje ale pompierilor au participat la misiunea de stingere a flăcărilor…

05 feb. 2021 12.03 am

  Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila, a anunțat joi, elaborarea unui proiect de act normativ privind reforma instituțională a Inspectoratului de…

31 oct. 2022 2.10 pm

Rețelele sociale s-au umplut în week-end de glume și meme-uri legate de știrea, care ulterior s-a dovedit falsă, privind presupusa participare a miliardarului american Elon Musk la o petrecere de…