Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate anunţă că, astăzi, va avea loc un protest în faţa Ministerului Sănătăţii, între orele 12.30-14.30. Sindicaliştii anunţă că ministrul Alexandru Rafila va primi o delegaţie a Uniunii TESA între orele 14.00-14.30.
Demonstraţia va avea loc ca o reacţie de susţinere a protestelor colegilor din aproape toate spitalele ţării, proteste începute după ce Guvernul a decis majorarea salariilor doar pentru personalul din cadrul CAS. Timp de 7 ani de zile personalul TESA din Sănătate a fost continuu discriminat de actuala lege a salarizării”, spun sindicaliştii.
Sindicaliştii solicită majorarea salariilor cu 25%, aşa cum a fost aprobată pentru personalul din CAS, şi eliminarea completă a discriminării personalului TESA, în noua lege a salarizării.
Aceste acţiuni de protest ar putea culmina cu încetarea lucrului pe termen nelimitat în unele sectoare TESA, în cazul în care discriminarea salarială nu va înceta. Este strict necesar ca până la apariţia noii legi a salarizării, Guvernul să facă cât mai curând un gest de dreptate pentru personalul nemedical din sănătate. Varianta de salarizare în sănătate elaborată la nivelul Ministerului Sănătăţii şi predată Ministerului Muncii, ca propunere pentru integrare în noua lege a salarizării, o considerăm ca fiind una acceptabilă pentru continuarea negocierilor. România este singura ţară din UE în care există o groapă salarială între personalul medico-sanitar şi cel de suport nemedical (tehnic-economic-administrativ – TESA) din sectorul sanitar şi unde nu se ţine cont de o echitate în raportul studii – experienţă – importanţa muncii!”, au precizat sindicaliştii.




