Ultimele stiri

Cod portocaliu de viscol în județul Constanța: vântul va avea rafale de până la 85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri

Sursă foto: dailybusiness.ro

Se schimbă vremea în aproape toată țara! Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis mai multe avertizări cod portocaliu și cod galben de vreme rea.

Prima avertizare cod galben este valabilă astăzi, între orele 10:00 și 18:00. Sunt vizate intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Carpații Orientali și în Munții Apuseni cu viteze de 60…80 km/h, iar în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h. Îndeosebi în masivele montane din nordul țării, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă.

Vântul va prezenta intensificări și în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, în general cu viteze de 55…75 km/h.

Sursă foto: meteoromania.ro

A doua avertizare cod galben este valabilă de astăzi, ora 18:00, până duminică, ora 18:00. Sunt vizate precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol.

În intervalul menționat, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă însemnate de 25…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp. Vor fi ploi, dar treptat începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi rafale în general de 60…75 km/h, intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.

Județele Constanța și Tulcea, sub cod portocaliu

Meteorologii au emis și o avertizare cod portocaliu de viscol, valabilă de sâmbătă noaptea, ora 2:00, până duminică, ora 16:00.

În intervalul menționat în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 75…85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Sursă foto: meteoromania.ro

Alte articole

11 ian. 2023 8.19 pm

Nevoia de fluidizare a traficului rutier și lucrările de modernizare aferente proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” au determinat Primăria Constanța…

14 dec. 2023 9.16 am

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția str. Amurgului cu Șoseaua Mangaliei din mun. Constanța,…

04 iul. 2023 11.22 am

La data de 04.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcția de Investigații…

07 iul. 2023 1.45 pm

Peste 65.000 de fani din România și din străinătate au ajuns la malul Mării Negre în prima zi a ediției aniversare a festivalului Neversea. Cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa…

16 ian. 2022 12.55 pm

  Un bărbat de 40 de ani a fost găsit decedat, sâmbătă, în Medgidia, anunță polițiștii constănțeni. Acesta a murit după ce s-a aruncat de pe podul din Medgidia. IPJ Constanța: La data…

17 iul. 2021 1.28 pm

  Județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare meteorologică cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, sâmbătă și duminică (17 și 18 iulie), potrivit Administrației…