Ultimele stiri

Primăria Constanța: Lucrările de asfaltare s-au mutat din intersecția Trocadero la Casa de Cultură. Restricții de circulație

Sursă foto: Primăria Constanța

Începând din această dimineață, lucrările de asfaltare s-au mutat din intersecția Trocadero la Casa de Cultură, motiv pentru care până joi, 19.10.2023, ora 12:00, vor fi instituite mai multe tipuri de restricții.

Conducătorii auto care tranzitează intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu străzile I.G. Duca și I.L. Caragiale trebuie să știe că astăzi, sâmbătă și duminică este restricționat traficul pe str. I.G. Duca și str. I.L. Caragiale pe sensul de mers către str. Baba Novac, iar pe celălalt sens se circulă pe câte 2 benzi cu semaforizarea funcțională. De luni, 16.10.2023, circulația se va desfășura pe sensul de mers către str. Baba Novac și se va restricționa sensul către b-dul Ferdinand. Aceste restricții sunt impuse pentru asfaltarea alveolelor care facilitează accesul la dreapta în intersecție.

De marți, 17.10.2023, pentru a nu îngreuna traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu pe timpul zilei, lucrările se vor desfășura preponderent noaptea. Astfel, începând cu ora 21:00 se restricționează traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu sensul către Gara CFR și se vor amenaja câte două benzi pe sensul către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: se va interzice accesul la stânga pe sensul de mers către stațiunea Mamaia, obligatoriu la dreapta pentru cei care vin dinspre str. I.L. Caragiale, obligatoriu stânga/dreapta pentru cei care vin dinspre str. I.G. Duca.

Miercuri, 18.10.2023, pe timpul nopții, începând cu ora 21:00 se va circula pe sensul dinspre stațiunea Mamaia către Gara CFR pe câte două benzi și se va restricționa sensul de mers dinspre Gară către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: conducătorii care se deplasează către Gară vor avea accesul interzis la stânga, cei care vin dinspre str. I.L. Caragiale vor vira obligatoriu stânga/dreapta, iar conducătorii care vin dinspre str. I.G. Duca vor vira obligatoriu la dreapta.

Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și facem apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, transmite Primăria Constanța.

Alte articole

14 dec. 2022 1.27 pm

  Bogdan Bola, deputat și președintele partidului Forța Dreptei, filiala Constanța a depus un amendament Bugetului de Stat pentru anul 2023, solicitând să se cuprindă în bugetul de anul viitor…

02 nov. 2023 3.55 pm

La data de 1 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța,…

07 oct. 2022 5.06 pm

  Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța (ADDJC) va prezenta miercuri, 12 octombrie 2022, împreună cu Consiliul Județean Constanța (CJC), Strategia de Dezvoltare Durabilă…

24 nov. 2023 2.08 pm

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de tip cod galben și portocaliu pentru regiunile sudice și sud-estice, ce se vor manifesta prin precipitații însemnate cantitativ, putându-se…

27 mart. 2024 9.25 am

În această dimineață, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța –Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă…

21 apr. 2022 3.00 pm

  Organizatorii celui mai mare festival de muzică de pe o plajă din Europa, Neversea, anunță deschiderea sezonului estival 2022. Pe 30 aprilie și 1 mai, pe plaja Neversea din Comstanța, sunt…