Ultimele stiri

Recomandările Jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa pentru acest weekend

Sursa foto: Jandarmeria Constanța

Vara se apropie şi odată cu încălzirea vremii se înmulţesc şi manifestările cultural artistice, sportive şi religioase desfăşurate în aer liber în judeţul Constanţa. Astfel, în acest weekend, pe lângă asigurarea misiunilor specifice, jandarmii din cadrul Inspectoratului de jandarmi Judeţean Constanţa vor fi prezenţi la o serie de astfel de evenimente, pentru a se asigura că toţi cei prezenţi sunt în siguranţă, transmite instituția prin intermediul unui comunicat de presă.

În zilele de 19, 20 şi 21.05.2023 Primăria municipiului Constanţa va organiza, în Piaţa Ovidiu, evenimentul „Zilele Constanţei”, manifestare animată de piese de teatru în aer liber, recitaluri ale unor artişti celebri, spectacole susţinute de minorităţi şi un spectacol cu drone.

Tot în zilele de 19 şi 20.05.2022, în Parcul Casei de Cultură a municipiului Constanţa sunt organizate spectacole muzicale în aer liber, ateliere de pictură şi teatru antic, iar în Parcul Tăbăcăriei vor avea loc o serie de evenimente sportive.

Vineri, 19.05.2023, la ora 20.00, în parcul Teatrului „Oleg Danovski” se organizează spectacolul de operă în aer liber „Traviata” de Giuseppe Verdi, iar sâmbătă, la aceeaşi oră va avea loc spectacolul simfonic vocal instrumental „Reverie muzicală”.

Sâmbătă, începând cu ora 17.30, Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Arhiepiscopia Tomisului vor organiza procesiunea religioasă „Prăznuirea Împăraţilor Constantin şi Elena, ocrotitorii municipiului Constanţa”, cu plecare din faţa Catedralei Arhiepiscopale Sf. Petru şi Pavel.

Tot sâmbătă, 20.05.2023, la baza sportivă din Mircea Vodă se va sărbători Ziua Comunei Mircea Vodă, iar în Parcul Tineretului din comuna Mihail Kogălniceanu se vor organiza evenimentul cultural artistic şi sportiv de lupte tradiţionale tătăreşti – Kures.

Duminică, 21.05.2023, jandarmii vor asigura ordinea şi siguranţa participanţilor la crosul Ovidiu Running, desfăşurat în municipiul Constanţa, a cetăţenilor turci rezidenţi în Constanţa care participă la turul 2 al alegerilor prezidenţiale din Turcia şi a cetăţenilor din comuna Lipniţa care vor participa la festivităţile derulate cu ocazia sărbătoririi Zilei Comunei Lipniţa.

Tot în acest weekend vom fi prezenţi la următoarele meciuri sportive:

– meciul de fotbal dintre echipele F.C.V. Farul II Constanţa şi C.S. Gloria Albeşti, derulat vineri, 19.05.2023, începând cu ora 18:00, pe stadionul din complexul sportiv Academia „Gheorghe Hagi” din Ovidiu;

– meciul de rugby, dintre echipele C.S. Năvodari şi C.S. Ştiinţa Petroşani, derulat sâmbătă, 20.05.2023 începând cu ora 11:00, pe stadionul Flacăra din Năvodari;

– meciul de fotbal feminin dintre echipele F.C.V. Farul Constanţa şi A.C.S. Vulpiţele Galbene, derulat duminică, începând cu ora 11:00, pe stadionul din complexul sportiv Academia „Gheorghe Hagi” din Ovidiu;

Recomandările jandarmilor

Deoarece se estimează prezenţa unui public numeros la evenimentele enumerate, le recomandăm tuturor participanţilor să se comporte în conformitate cu normele legale şi cu regulile impuse de organizatori, să nu consume alcool în spaţiile publice care nu sunt special amenajate şi delimitate în acest scop,  să acorde o atenţie sporită copiilor, iar în cazul apariţiei unor fapte de natură a tulbura ordinea sau liniştea publică să nu se lase implicaţi, ci să semnaleze imediat aceste aspecte forţelor de ordine prezente la faţa locului sau să le informeze prin intermediul numărului unic de urgenţe 112”, transmite instituția.

Alte articole

21 aug. 2023 12.22 pm

Începând de astăzi, de la ora 18:00 și până pe data de 25 august, se oprește total sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Ion Luca Caragiale, anunță…

14 sept. 2022 2.00 pm

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Constanța, desfășurată miercuri, 14 septembrie, a fost votat „proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 362/2021 privind delegarea…

16 iul. 2021 3.19 pm

  Vineri seară, începând cu ora 19:00, în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia, va avea loc cea de-a șasea ediție a OSS Fighters!  Accesul va fi permis începând cu ora 18:00. De aici puteți…

24 sept. 2023 4.58 pm

La data de 23 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat activități, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță…

15 dec. 2022 2.43 pm

Inspectorii Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța împreună cu specialiști din cadrul firmei prestatoare…

08 mart. 2023 6.38 pm

La data de 7 martie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj, amenințare, tulburarea…