Ultimele stiri

Lukașenko a anunțat că a interzis inflația

Sursa foto: president.gov.by

Președinele Belarusului, Aleksander Lukașenko, a anunțat joi, 6 octombrie, interzicerea inflației în Belarus.

Conform acestuia, „orice creștere de prețuri este interzisă, nu de mâine, de azi”. În cazul nerespectării noii legi, cetățenii bieloruși pot fi arestați.

Începând din 6 octombrie, orice creştere de preţuri este interzisă. Interzisă!”, a spus dictatorul bielorus, într-o şedinţă de guvern, potrivit agenţiei de presă BelTa.

Președintele și-a explicat decizia

Pentru că prețurile au crescut excesiv la un moment dat (…) prețurile sunt exorbitante astăzi. Au lovit tavanul. Prețurile nu pot fi crescute nicăieri. Nu este nevoie de asta. Totuși, pot exista și excepții. Aceste excepții sunt sub controlul ministrului și guvernatorilor. Asta e”, a declarat Lukasenko.

El i-a însărcinat pe Procurorul General și pe președintele Comisiei de Control de Stat să monitorizeze îndeplinirea acestor instrucțiuni și să ia decizii dure cu privire la contravenienți.

Alte articole

08 mai 2022 1.14 pm

  Militarii ucraineni din interiorul oţelăriei Azovstal, din oraşul portuar Mariupol (sud-estul Ucrainei) asediat de forţele Moscovei, continuă să reziste atacurilor ruseşti după ce sâmbătă…

08 oct. 2023 9.47 pm

Ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, afirmă că lupte grele se duc în continuare în trei dintre localităţile atacate de Hamas, iar în alte 22 de localităţi armata israeliană a preluat…

06 mart. 2023 1.28 pm

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut luni, 6 martie 2023, la Tokyo, în prima zi a vizitei oficiale pe care o întreprinde în Japonia, întrevederi cu Președintele Camerei Consilierilor din…

17 mart. 2023 6.58 pm

  Curtea Penală Internațională (CPI) a emis vineri un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l că este responsabil de crime de război comise în Ucraina,…

15 mart. 2024 3.30 pm

Dmitri Medvedev spune că România nu va primi nimic de la Rusia și că rezoluția adoptată de Parlamentul European privind returnarea tezaurului nu va avea niciun efect la Moscova, transmite digi24.ro.…

25 apr. 2024 10.14 am

Miercuri, Israelul a anunțat că a inițiat o “acțiune ofensivă” în sudul Libanului și că avansează cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Gaza, în ciuda îngrijorărilor…