Ultimele stiri

Măsuri speciale pentru prima zi de școală

Sursa foto: Depositosphoto

 

Poliţia Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Jandarmeria au anunţat, vineri, măsurile luate pentru începutul de an școlar 2022-2023, care va începe oficial pe data de 5 septembrie 2022, conform Playtech.ro.

Polițiștii vor fi prezenți în apropierea unităţilor de învăţământ amplasate în zone intens circulate. În perioada 5 – 9 septembrie, agenții vor efectua controale în trafic, pentru verificarea stării psihofizice a șoferilor, inclusiv prin testarea alcoolscop, a utilizării centurilor de siguranţă şi respectării normelor rutiere.

Purtătorul de cuvânt al IGPR, Dan Octavian, a menționat că Poliţia Română a luat toate măsurile necesare pentru un început de an şcolar în linişte şi siguranţă.

Pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, poliţiştii de la rutieră derulează activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi. În perioada 30 august – 2 septembrie, aceste autovehicule sunt reinventariate, iar poliţiştii rutieri vor instrui/ reinstrui conducătorii lor cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului”, a subliniat acesta.

Alte articole

04 mart. 2021 8.20 pm

  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a votat joi, hotărârea numărul 34, care prevede schimbarea a nouă scenarii de funcționare pentru unități de învățământ din județul…

10 apr. 2023 3.57 pm

  Conf. univ. dr. Ovidiu Felipov din cadrul Facultății de Arte a Universității Ovidius din Constanța (UOC) expune o colecție personală de lucrări de gravură, cu titlul „Entracte”, la…

08 nov. 2021 2.47 pm

  Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat, luni, că va propune autorităților sanitare să permite desfășurarea cursurilor cu prezență fizică în școlile din localitățile unde…

16 iun. 2021 1.25 pm

  Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind decontarea navetei elevilor, Ministerul Educaţiei având anul acesta în buget 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimaţi,…

09 mart. 2023 2.24 pm

Excentricul artist islandez cântă la chitară din baie în celebra lucrare – instalație video „The Visitors”, care l-a propulsat pe locul 1 în topul The Guardian al celor mai bune lucrări de…

23 aug. 2021 6.19 pm

  Doru Stănculescu, născut la 25 iunie 1950, la Bucureşti, a decedat luni în apartamentul său din Capitală, conform Agerpres. Potrivit familiei, artistul va fi înmormântat, cel mai probabil,…