Ultimele stiri

Bogdan Aurescu, mesaj de Ziua Ucrainei

”Ucraina trebuie să câștige acest război și sunt convins că-l va câștiga”

Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, sărbătorită pe 24 august, zi care marchează împlinirea a șase luni de la declanșarea invaziei rusești (24 februarie 2022) pe teritoriul Ucrainei.

Sediul Ministerului Afacerilor Externe va fi iluminat, în semn de solidaritate cu Ucraina, timp de două zile, în drapelul ucrainean. De asemenea, tricolorul ucrainean va fi arborat în fața clădirii MAE, cu aceeași ocazie, se arată într-un comunicat MAE.

“Invazia rusă în Ucraina, la 24 februarie 2022, condamnată de România și de comunitatea internațională democratică în cei mai fermi termeni posibili, a fost un moment de cotitură pentru întreaga lume. Subliniez din nou ceea ce România a spus răspicat încă din primele momente ale invaziei ruse: această agresiune nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei, care continuă de 6 luni, reprezintă o încălcare flagrantă a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU și a principiilor pe care se fundamentează ordinea internațională bazată pe reguli, ceea ce arată faptul că Moscova nu a pornit un război doar împotriva Ucrainei, ci împotriva valorilor noastre democratice și a parametrilor fundamentali ai arhitecturii euroatlantice actuale de securitate”, se arată în mesajul ministrului Bogdan Aurescu, citat în comunicat.

Ministrul de Externe al României amintește rolul primordial al țării noastre în facilitarea exporturilor de cereale, ajutor care va continua către Ucraina dar și susținerea necondiționată.

“Ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, România și poporul român au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a ajuta Ucraina și refugiații ucraineni care au fugit din fața ororilor războiului. Sprijinul nostru pentru Ucraina a fost, este și va fi multidimensional și cuprinzător, România acționând ferm și imediat în plan politic, economic, financiar, umanitar, diplomatic, sectorial, inclusiv prin facilitarea exporturilor de cereale, dar și prin intermediul dreptului internațional, acționând pentru susținerea atribuirii responsabilității și combaterea impunității acelor reprezentanți ai puterii ocupante care au comis crime internaționale în teritoriile vremelnic invadate (…) Suntem și vom rămâne alături de poporul ucrainean! Asa cum am mai spus, Ucraina trebuie să câștige acest război și sunt convins că-l va câștiga. Și vreau să reasigur poporul ucrainean că Ucraina a câștigat deja prietenii strânse, reînnoite și consolidate, așa cum a dovedit reacția solidară imediată a societății românești față de drama prin care statul vecin trece în ultimele șase luni.”, a adăugat acesta.

Acesta a postat și un mesaj de solidaritate pe rețeaua socială Twitter, în cadrul căruia a reiterat elemenele esențiale menționate anterior, adresându-se direct, omologului său ucrainean, Dmytro Kuleba.

Sursa foto: Twitter

Alte articole

29 mart. 2021 1.05 pm

  Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a vorbit luni, în cadrul unei conferințe de presă, și despre protestele de duminică din mai multe orașe din țară, printre care și Constanța, unde…

17 ian. 2023 1.36 am

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Muntenegru că autoritățile muntenegrene au emis, pentru perioada…

14 mart. 2022 3.30 pm

  O persoană a fost ucisă și șase au fost rănite după ce rămășițele unei rachete rusești, care a fost doborâtă, a lovit o stradă din Kiev, spun autoritățile ucrainene, citate de BBC.…

29 ian. 2024 9.34 am

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, va veni astăzi în România, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a prognozelor…

18 mart. 2024 9.26 am

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia, conform primelor rezultate oficiale, citate de Reuters, obținând 87,97% din voturi. Președintele rus a subliniat că victoria sa va consolida…

02 mart. 2021 10.36 pm

  Un europarlamentar din partea USR PLUS cere victimelor violențelor din noaptea de 10 august să se unească alături de el pentru o „acțiune comună la Curtea Europeană a Drepturilor Omului…