Ultimele stiri

Campanie pentru adopția animalelor abandonate

"Umple Golul din Viața Ta" ajunge pentru prima dată și în Constanța

 

Câinii din adăpostul public de animale abandonate Constanța vor fi promovați pentru adopție la meciul F.C. Farul Constanța – F.C. Voluntari, care va avea loc astăzi pe Stadionul Farul.

Jucătorii ambelor echipe vor intra pe teren, înainte de începerea meciului, însoțiți de o parte dintre câinii găzduiți de adăpostul public, pentru promovare, adopție și pentru a susține adopțiile câinilor din adăposturi, în general.

„Adăposturile nu țin locul unui cămin și al unei familii, indiferent de condițiile pe care le oferă. Câinii au nevoie de un cămin, de afecțiunea unei familii, oferind în schimb prietenie și iubire necondiționată pe viață. Adoptând, nu numai că salvezi un suflet, dar te poți bucura de multiplele beneficii și bucurii ale vieții alături de un animal de companie. Le mulțumim partenerilor care au facilitat această campanie și sperăm să auzim vești bune despre cât mai multe adopții!”, afirmă Anca Tomescu, Președinte, “Animal Society”.

Pentru detalii suplimentare, constănțenii interesați de câinii disponibili pentru adopție se pot adresa Biroului de Animale Abandonate din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, apăsând aici sau pot veni la Adăpostul public de animale abandonate din municipiul Constanța, strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor, nr. 5). Mai multe detalii legate de adopție puteți obține de la personalul de specialitate, la numărul de telefon 0733045213.

Alte articole

26 iun. 2023 1.58 pm

La data de 25 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă…

06 apr. 2024 10.56 am

Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Farul, în etapa a treia a play-off-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Munteanu ’44 pentru Farul şi…

27 mai 2021 7.01 am

  Un accident rutier s-a produs în această dimineață la intersecția străzilor Nicolae Iorga cu Mihai Viteazu. Potrivit informațiilor de la ISU Dobrogea, în accident au fost implicate două…

23 iun. 2021 12.20 pm

   Județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare meteorologică cod galben de averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, până la ora 22:00. Astfel,…

07 dec. 2023 5.40 pm

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat, astăzi, printr-o postare pe Facebook că au fost făcuţi paşi importanţi pentru infrastructura rutieră din Banat, Muntenia şi Dobrogea.…

28 apr. 2022 7.23 pm

  Primăria Constanţa, prin SC Confort Urban a decis instituirea unor noi sensuri unice rutiere în cartierele Faleză Nord, Tomis II și Piața Chiliei. Proiectul de resistematizare rutieră va…