Ultimele stiri

Premierul Ciucă: România a cheltuit 51 de milioane de lei, de la începerea conflictului din Ucraina

Sursa foto: Facebook/ Guvernul României

 

România a cheltuit 51 de milioane de lei, până la acest moment, de la începerea conflictului din Ucraina, iar săptămâna viitoare vor fi înaintate documentele la Bruxelles pentru începerea decontărilor, a declarat sâmbătă premierul Nicolae Ciucă, după şedinţa de Guvern, potrivit Agerpres.

„Un subiect important a fost acela de a identifica totalul cheltuielilor pe care ţara noastră l-a făcut până în acest moment de la începerea conflictului din Ucraina. Am reuşit să discutăm cu toate instituţiile implicate şi în felul acesta suma totală este de 51 de milioane de lei şi am discutat cu toate ministerele de linie, astfel încât săptămâna viitoare să putem să înaintăm documentele la Bruxelles, pentru începerea decontărilor”, a precizat Ciucă.

Prmeierul a adăugat că au fost stabilite şi costurile pe care România le asigură pentru cetăţenii ucraineni, acestea fiind de 50 de lei pe zi per persoană, pentru cei care vor fi cazaţi în spaţiile asigurate de instituţiile statului şi de 100 de lei per persoană, pentru cei cazaţi în alte spaţii decât cele menţionate, suma totală pusă la dispoziţie din fondul de rezervă fiind de aproximativ 208 milioane de lei.

„Am avut o şedinţă de Guvern în care am stabilit costurile pe care le asigurăm pentru cetăţenii ucraineni. Am stabilit ca pentru cei care vor fi cazaţi în spaţiile asigurate de instituţiile statului, costul să fie de 50 de lei per persoană. Pentru cei care vor fi cazaţi în alte spaţii decât cele puse la dispoziţie de către autorităţile statului, costul să fie de 100 de lei per persoană. În total, suma pe care am evaluat-o la nivelul Guvernului şi care va fi pusă la dispoziţie din fondul de rezervă, în primă fază, este de aproximativ 208 milioane”, a spus premierul.

Potrivit şefului Executivului, în cadrul şedinţei s-a discutat despre modul în care se coordonează activităţile cu autorităţile din Republica Moldova pentru crearea unui culoar verde, astfel încât să fie facilitat tranzitul cetăţenilor ucraineni prin Republica Moldova, punând la dispoziţie mijloace de transport autorităţilor moldovene şi “desigur amplificând mijloacele şi personalul necesar pentru a putea să procesăm mai uşor cetăţenii ucraineni la graniţa din România”.

Alte articole

24 feb. 2023 12.06 pm

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a obținut finanțare pentru proiectul de investiții „E-COLD – Asigurarea condițiilor electrice de racordare la cheu a navelor…

21 mart. 2022 12.05 pm

  Președintele Poloniei, Andrzej Duda, va sosi, marți, în România. Acesta se va întâlni cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 16:00, anunță Administrația…

03 mart. 2022 1.00 pm

  Militarii români şi-au riscat viaţa zburând cu aeronavele de tip MiG, din cauza vechimii lor şi a faptului că fondurile „nu au permis mai mult decât modernizarea acestor aparate de zbor”,…

11 mart. 2022 10.25 pm

  Noua platformă integrată de colectare a resurselor colectate pentru refugiații din Ucraina, realizată de Guvernul României, Departamentul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu…

01 mart. 2022 4.38 pm

  Parlamentul European a acceptat, marți, cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Din acest moment a început o procedură specială de admitere. Parlamentul European a acceptat cererea…

05 oct. 2021 3.42 pm

  Președintele României, Klaus Iohannis, va susține declarații de presă, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, după ce Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis, cu 281 de voturi „pentru”.…