Ultimele stiri

BREAKING NEWS: Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la UE

Sursa foto: Facebook- Maia Sandu

 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat, joi, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Astăzi semnăm cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, sunt cuvintele cu care Maia Sandu a făcut anunțul istoric pentru Chișinău.

Cererea va fi depusă în următoarele zile la Bruxelles, a mai anunțat președintele Republicii Moldova.

„Cererea este adresată domnului Emmanuel Macron, președintele Franței, țară care deține președenția Consiliului Uniunii Europene. Cererea o depunem în următoarele zile la Bruxelles”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu a spus că Republica Moldova este pregătită pentru a realiza acest obiectiv și a punctat că țara trebuie să aibă un parcurs european.

„Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiţi să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv naţional fundamental. Cetăţenii au ales această opţiune. Ei văd viitorul ţării noastre în Uniunea Europeană. Ştim care sunt paşii pe care trebuie să îi urmăm şi suntem pregătiţi de acest lucru. Pas cu pas vom parcurge toate etapele pentru viitorul prosper şi paşnic al cetăţenilor Republicii Moldova. Ne sprijim pe susţinerea instituţiilor europene, care au fost alături de Moldova la bine şi la greu în ultimii ani. Împlinind aspiraţiile europene ale cetăţenilor noştri, UE va arăta lumii întregi cât de mare e puterea democraţiei şi libertăţii. Dragi cetăţeni, avem mult de lucru, ştim exact ce avem de făcut, putem face asta împreună”, a mai transmis președintele Republicii Moldova.

Alte articole