Ultimele stiri

Constănțenii semnează pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase

 

La mai bine de trei luni de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, în care și-au pierdut viața șapte persoane, constănțenii semnează o petiție pentru redeschiderea unității medicale. Până la ora redactării articolului erau strânse aproximativ 4.800 de persoane.

Cea care a inițiat campania de strângere de semnături este Daniela Ghițoi.

În 1 octombrie 2021 Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa și-a suspendat activitatea în urma unui incendiu în care și-au pierdut viața 9 persoane. Incendiul a izbucnit în secția ATI, suprasolicitată de instalațiile necesare tratării cazurilor grave și foarte grave de COVID-19 pe care spitalul le-a preluat de la începutul pandemiei.

Imediat după incendiu autoritățile publice au dat asigurări că vor deschide cât mai repede spitalul, s-a avansat chiar și un termen (15 decembrie) pentru acest lucru. Suntem în ianuarie 2022 și încă nu se știe nimic legat de viitorul acestui spital. Circa 300 de angajați ai spitalului au fost detașați în alte spitale din județ și așteaptă să li se spună când vor putea reveni în spitalul de care aparțin, spital pe care îl numesc ”acasă”. Medici din cadrul spitalului au avertizat că în 6 luni de la incendiu spitalului i se poate retrage avizul ANMCS dacă nu-și reia activitatea în structura pentru care care și-a primit acel aviz, respectiv 220 de paturi.

În România ne apropiem cu pași repezi de valul 5 al pandemiei de COVID, iar acest spital, care este vital pentru lupta contra pandemiei în toată zona Dobrogei, stă închis. Nici măcar nu a primit un aviz să poată evalua pacienți de COVID-19 în containerele folosite pentru vaccinare și drept camere de gardă, pentru că îi lipsește o farmacie și un laborator, deși laboratorul se află într-o zonă a spitalului care nu a fost afectată absolut deloc de incendiu.

Cerem autorităților SĂ AVIZEZE DE URGENȚĂ deschiderea unui Centru de Evaluare COVID în curtea spitalului, acolo unde deja funcționează centrul de vaccinare.

Cerem autorităților să URGENTEZE ACHIZIȚIA SPITALULUI MODULAR, care să poată înlocui paturile pierdute în urma incendiului.

Cerem autorităților să URGENTEZE REPARAȚIILE la clădirea spitalului afectată de incendiu.

Avem dreptul să fim tratați de medici specialiști într-un spital de specialitate! Redeschideți spitalul! Aduceți acasă medicii detașați!

De ce este important?

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța este singurul spital de boli infecțioase din Dobrogea și a fost un vârf de lance pentru gestionarea tuturor epidemiilor din Dobrogea: de gripă (cum a fost cea din 2009), apoi de rujeolă, hepatită, meningite și acum de COVID-19.

Cel mai vocal medic de la Spitalul de Boli Infecțioase, dr. Cora Mitroi-Maxim, apelează la unitatea „oamenilor cu conștiință să continue să exercite presiune asupra autorităților”.

Mesajul medicului:

„O colegă doctor ar fi spus unei asistente…că tre’ să avem răbdare, dom’le…că și atunci când renovezi un apartament, durează! Cu astfel de mentalităti…nu ne mai facem bine! Poate tu cand renovezi apartamentul, durează cu lunile. Prietena mea cea mai bună, mama, a renovat o clădire cu 130 de camere, de la 0…instalație electrică, sanitară…în mai puțin de patru luni…Unde e voință…e putință! O altă colegă, tot dr, mi-a spus că ăsta e viitorul…spital de boli infecțioase cu puține paturi…și că nu pricep eu…..că unde am mai întâlnit noi, în UE, spitale de infectioase cu 200 de paturi?! Păi, Balșul are peste 700 de paturi…Babesul…cam la fel! Și de abia au făcut față spitalizărilor! Și, din păcate, în România înca mai sunt gospodării cu wc în curte…încă avem consum redus de săpun, de pastă de dinți, avem hepatite acute, rujeole etc…rata la vaccinare e redusă…deci încă mai avem nevoie de paturi la Infecțioase. Și nu numai acum, cu Covidul! Prea avem memorie scurtă…am uitat verile când aveam plin de copilași turiști cu patologia digestivă de sezon și de abia scoteam cămașa cu locurile! A mai fost spitalul nostru, cândva, în pericol de a se desființa dar atunci a fost salvat de unitatea angajaților! De la mic la mare! Apelez la unitatea noastră, a oamenilor cu conștiință, să continuăm să exercităm presiune asupra autorităților, pentru a se urgenta redeschiderea SCBI Cța! Mulțumesc celor care au demarat această petiție! Să sperăm că va avea rezultatul scontat!”, a spus dr. Cora Mitroi-Maxim.

„O să repet la nesfârșit!!
Până când constănțenii vor înțelege…că acest spital e al lor…
Nu e al Primăriei, nu e al DSPului, nu e al Ministerului! Este al nostru!! Înțelegeți?
Că de-aia plătim taxe! Să tragem o fugă până la Mangalia la evaluare??? În timp ce scriam această postare, am aflat că un al treilea Centru de Evaluare se va înființa și la Militar. Acesta e un lucru pozitiv, întrucât acolo sunt detașați colegi infecționiști.
Dar tot voi relua întrebarea…de ce nu și în curtea de la Infecțioase??!
În Spitalul de Infecțioase Cța, mulți constănțeni și-au salvat rudele sau pe ei înșiși iar când și-au pierdut pe cei dragi, au avut parte de empatia noastră!
Le-am fost alături, de multe ori am plâns alături de ei și am suferit împreună când se pierdea o luptă!
Am primit mesaje în care eram întrebată cu ce pot ajuta ei, constănțenii…Cu presiune pe autorități, aș zice!
Să ia cineva inițiativa, unul din bolnavii noștri…oricine…să dea drumul la o petiție pentru accelerarea lucrărilor în clădirea principală a SCBI, pentru amplasarea cât mai rapidă a Modularului și pentru AVIZAREA de către DSP a unui Centru de Evaluare Covid în curtea spitalului, acolo unde deja funcționeaza centrul de vaccinare!
Și unde condițiile impuse de lege, norme, proceduri pot fi respectate!
Avem nevoie doar de un pic de voință! În Constanța Altfel….și nu, nu fac politică! Decât politica bunului simț, domnule Vergil Chițac, domnule Ionut Rusu, doamna Adriana Campeanu, doamna Cristina Schipor!”, a mai spus medicul în altă postare.

Petiția poate fi semnată aici.

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța stă închis de mai bine de trei luni, după ce un incendiu a izbucnit la secția de terapie intensivă, vineri, 1 octombrie, atunci când șapte persoane și-au pierdut viața. Managerul care a condus spitalul din anul 2009, Stela Halichis a fost demis. În prezent, manager interimar este doctorul Claudia Cambrea.

Primarul Constanței, Vergil Chițac, declara pentru Replica, că spitalul va fi redeschis, parțial, pe data de 15 decembrie 2021, însă viceprimarul Ionuț Rusu a avansat alt termen, într-un interviu pentru FocusPress. 

„Va fi redeschis foarte repede, în maxim o lună, o lună şi jumătate, mă refer după prima etapă a lucrărilor. Partea afectată de ATI afectată de incendiu nu va fi redeschisă acum. Vor fi la jumătate de număr de paturi acum. La finalizarea lucrărilor toate paturile vor fi la loc. Vor avea loc două etape, de Urgență acum, când spitalul va fi redeschis peste o lună jumătate. Vreau să mă fac înțeles, nu vor pierde niciun pat, chiar dacă după finalizarea primei etape peste o lună jumătate, doar jumătate din paturi vor fi puse la dispoziție. Vom întreprinde aceste lucrări pe fonduri europene.Medicii nu își vor pierde locurile de muncă. Sunt relocați în alte spitale din județul Constanța”, a spus Ionuț Rusu.

Citește și: Angajații de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu au voie să vorbească cu presa sau să posteze informații pe rețelele de socializare / Medic: Cei din conducere au dat dovadă de o atitudine comunistoidă, meschină și josnică

Edilul a promis, și de 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, că va reabilita Spitalul de Boli Infecțioase. Acesta a fost huiduit în timpul discursului de câțiva constănțeni care se aflau la ceremonie: Primarul Constanței, Vergil Chițac, huiduit la parada de 1 Decembrie

Citește și:

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța s-ar putea redeschide parțial în decembrie
Spitalul de Boli Infecțioase nu avea autorizație de securitate la incendiu / Raed Arafat: Până la acest moment nu s-au depus actele
Rectificare! Sunt 7 morți, nu 9 cum au fost declarați inițial! INCENDIU la secția ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase! A fost activat Planul ROȘU

Alte articole

20 mai 2024 5.38 pm

Misiune contracronometru a pompierilor constănțeni pentru salvarea unui copilul căzut într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 19 metri, în localitatea Mireasa. La fața locului au fost alocate…

21 dec. 2022 2.40 pm

Echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje de asfaltare pe strada Sergent Nicolae Grindeanu, tronsonul delimitat de strada Liliacului și strada Progresului. Carosabilul decopertat este recondiționat…

08 mai 2023 10.45 am

În perioada 5-7 mai 2023, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 156 misiuni, cele mai multe dintre ele – 135,…

18 nov. 2023 6.15 pm

Recent reabilitat, bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța scoate la iveală noi probleme. Astăzi, în urma ploilor puternice, zona a fost inundată și s-a transformat într-o piscină. În…

21 feb. 2022 2.54 pm

  Locul cablurilor de internet, telefonie sau televiziune nu este pe stâlpi, ci în subteran, așa cum prevede legislația în vigoare. Prezența cablurilor atârnate afectează imaginea orașului…

06 nov. 2023 12.43 pm

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secțiile 1 și 2 Poliție au desfășurat duminică, 5 noiembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violențe…