Ultimele stiri

Opt persoane au murit în Turcia din cauza incendiilor

Sursa foto: Twitter/ @UmarKhann02

 

Bilanţul victimelor provocate de incendii pe coasta sudică a Turciei a crescut la opt duminică pe măsură ce pompierii au continuat să lupte cu flăcările în staţiunile din zonă pentru a cincea zi consecutiv, informează Reuters, conform Agerpres.

Încă două persoane şi-au pierdut viaţa duminică din cauza incendiilor în oraşul sudic Manavgat, a declarat ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, adăugând că alte 10 beneficiază de îngrijiri medicale la spitalul din zonă. Pompierii au reuşit să controleze majoritatea celor peste 100 de incendii izbucnite în Turcia în ultimele zile, au declarat autorităţile. Cu toate acestea, flăcările continuau să facă ravagii la Manavgat şi Marmaris, dar şi în oraşul Milas, ducând la evacuarea unor zone rezidenţiale şi a unor hoteluri, a declarat ministrul mediului, Bekir Pakdemirli.

În populara staţiune turistică Bodrum, mai mulţi turişti şi membri ai personalului hotelier au fost evacuaţi cu barca atunci când flăcările s-au răspândit şi nori de fum au umplut cerul. Până duminică dimineaţa, pompierii reuşiseră să controleze incendiul. Începând de miercuri, incendiile au făcut cinci victime la Manavgat şi una la Marmaris şi mii de persoane au fost evacuate din locuinţe. Duminică pompierii au depus eforturi pentru stingerea a şase incendii, potrivit datelor Ministerului Mediului.

Pompierii turci au fost ajutaţi în intervenţii de echipe din Rusia, Ucraina, Iran şi Azerbaidjan. Potrivit lui Pakdemirli, cel puţin 13 avioane, 45 de elicoptere, mai multe drone, şi 828 autospeciale au fost implicate în operaţiunile de stingere a incendiilor.

Alte articole

15 mai 2022 1.10 pm

  Organizatorul concursului Eurovision 2022 a eliminat juriile din șase țări din calculul notelor finale pentru melodiile concurente din cauza unor neregularități, arată un comunicat oficial…

16 ian. 2024 6.39 pm

Aproximativ 150 de şoferi ucraineni şi turci ale căror camioane au fost blocate la intrarea în oraşul Siret, din cauza protestelor fermierilor, au organizat, la rândul lor, o acţiune de protest…

18 oct. 2022 2.56 pm

  Companiile din Europa Centrală care furnizează servicii de afaceri la distanță, cu costuri mai mici pentru multinaționale, își intensifică planurile de expansiune, deoarece inflația ridicată…

15 mart. 2023 1.55 pm

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a propus un nou proiect de lege Casei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit pe data de 7 martie, prin care propune interzicerea dreptului de ședere a migrantiilor…

15 mai 2022 3.16 pm

  TVR acuză organizatorul concursului Eurovision, Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), că a modificat rezultatul votului dat de juriul românesc fără a explica motivele. “Regulile au…

22 ian. 2024 9.47 am

În perioada 20-22 ianuarie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au executat 116 misiuni, cele mai multe dintre ele –…