Ultimele stiri

Protestele și criza atrag atenția asupra NEET, tineri fără job și fără școală / Situația din România

 

Protestele de săptămâna aceasta au adus în atenție o categorie statistică de tineri. Este vorba despre așa-numita clasă NEET.
NEET este un acronim apărut în anii 80, în Marea Britanie, și înseamnă tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani care nu lucrează și nu sunt incluși în niciun program educațional, nici în școală, nici într-o altă formă de pregătire profesională, scrie RFI.

Unii analiștii români au remarcat că o parte din tinerii aflați la proteste sunt NEET. Desigur, nu există informații clare despre câți dintre manifestanți sunt din categoria NEET, dar presupunerea este plauzibilă.
Care este problema NEET? Tema tinerilor fără job și fără școală a atras atenția instituțiilor internaționale după criza economică din 2008. O parte din statele lumii au descoperit categoria de tineri NEET, au început să analizeze situația din punct de vedere numeric și să caute cauzele care au dus la accentuarea fenomenului.
Astfel, o analiză a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) arată că după criza economică din anul 2008 statele europene cu cel mai mare număr de NEET erau Grecia, Italia și Spania, state în care recesiunea s-a simțit puternic.
La nivel european, după depășirea crizei economice, situația tinerilor fără loc de muncă și care nu se află în nicio formă educațională s-a schimbat. România a urcat, din păcate, într-un clasament al statelor cu cei mai mulți NEET. De exemplu, România se află pe locul trei într-un clasament al tinerilor aflați în risc de sărăcie, cu un procentaj de 35%. La nivel mondial, Turcia, Chile sau Mexic sunt state afectate de acest fenomen.
Toate studiile arată că o cauză a fenomenului NEET este nivelul redus de școlarizare. Este o concluzie de bun simț economic, dar, din păcate, România are o rată înaltă a abandonului școlar, ceea ce înseamnă că are și o sursă generoasă de tineri care se pot afla în afara pieței muncii și a sistemului educațional.

Ca o consecință, pentru tinerii NEET riscul de sărăcie și cel de excluziune socială sunt mult mai mari decât în cazul celor cu educație terțiară, adică studii universitare. Dar, chiar și absolvenții de universități au șanse diferite de angajare.
De exemplu, în Islanda, Elveția sau Olanda mai mult de jumătate din studenți își găsesc un loc de muncă, în timp ce în Grecia, Ungaria sau Italia doar unul din 20 de absolvenți se angajează. Problema este că mulți NEET nici nu caută de lucru. De fapt, problema tinerilor fără loc de muncă și fără să fie incluși într-o instituție de învățământ sau de pregătire profesională este una structurală. Ea există de mai multe decenii pe plan mondial, dar la fiecare criză se acutizează.

Citește articolul integral aici.

Alte articole

13 mart. 2024 8.01 pm

Paul Alexander, cunoscut ca “Omul cu Plămânul de Fier” a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, după ce a locuit într-un ventilator pulmonar timp de peste 70 de ani. Alexander,…

16 feb. 2024 9.09 am

Grecia a devenit prima țară cu o majoritate creștin-ortodoxă care legalizează căsătoria între persoane de același sex, potrivit unui articol de pe BBC. Legea permite, de asemenea, cuplurilor…

16 feb. 2024 9.29 am

Casa Albă a confirmat joi existența unei amenințări la adresa securității naționale a Statelor Unite, legată de o armă antisatelit a Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de…

07 mart. 2022 1.01 pm

  O fotografie publicată de agenția de presă Nexta, pe Twitter, arată cum gara din Harkov este arhiplină. Mii de ucraineni așteaptă să părăsească orașul. Photo of the #Kharkiv railway…

06 nov. 2023 8.14 pm

Numărul oamenilor care şi-au piercut viaţa în Fâşia Gaza de la începutul războiului Israel-Hamas a depăşit 10.000, anunţă Ministerul Sănătăţii din Gaza. În total, 10.022 de palestinieni…

30 oct. 2023 7.56 pm

Tragedie uriașă pe scena artistică! Alexandru Vereb, un tânăr dansator român stabilit în Londra a murit la doar 31 de ani. Alexandru a avut probleme cardiace de care s-a tot îngrijit în ultimii…