Klaus Iohannis: Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, dedicată evaluării măsurilor luate în criza COVID. Conferința de presă vine în urma ședinței de astăzi, la care au participat premierul Ludovic Orban, miniștrii Sănătății și Apărării, șeful DSU, Raed Arafat, precum și managerii mai multor spitale și reprezentanți ai medicilor de familie.
Klaus Iohannis a punctat printre altele, faptul că România nu se poate baza, momemetan, decât pe impunerea unor restricții severe, asta până la apariția unui vaccin eficient.
“Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe. Restricțiile în vigoare în România au un singur scop: protejarea populației și reducerea presiunii uriașe de pe sistemul sanitar
Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare și sunt greu de acceptat după un an în care am fost nevoiți să ne schimbă radical modul de viață. Din păcate, am văzut cu toții că reglementările mai puțin restrictive s-au dovedit insuficiente”, a spus Klaus Iohannis în cadrul conferinței de presă.
Președintele a mai menționat și faptul că în primă fază, de acest vaccin va beneficia tot personalul sanitar și persoanele cu cel mai mare risc de boală.
“România va beneficia în mod echitabil de aceste vaccinuri grație mecanismului UE din care face parte. Am discutat și posibilitățile de stocare și distribuție și am stabilit instituțiile responsabile.
Precizez din nou: de vaccin va beneficia inițial tot persoanlul sanitar și persoanele cu cel mai mare risc de boală”, a mai punctat Klaus Iohannis.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Alte articole

03 sept. 2021 2.15 pm

  Premierul Florin Cîțu a declarat vineri, după ședința din Biroul Politic Național (BPN) al PNL,  că „atunci când depui o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, poate că…

02 iun. 2023 11.59 am

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea, anunță Agerpres, citat de G4Media. Regele Charles se va întâlni în cadrul acestei vizite cu…

07 dec. 2020 3.38 am

Sursa foto: AEP   Update: Potrivit BEC, după numărarea a 99% din voturi, iată rezultatele: Camera Deputaților: PSD 29,80%,  PNL 25,11%,  USR PLUS 14,56%,  AUR 8,70%,  UDMR 6,05%,  PMP 4,67%, …

11 feb. 2022 1.39 pm

  Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, vineri, la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, că Alianța evaluează dacă ar trebui să-și adapteze prezența pe termen mai…

20 dec. 2023 2.04 pm

Scandal fără precedent în Parlamentul României. Diana Șoșoacă și George Simion s-au jignit la dezbaterile pe legea bugetului. Scandalul între cei doi a escaladat după ce senatoarea Diana Șoșoacă…

14 apr. 2021 10.12 am

  Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și secretarul de stat, Andreea Moldovan au fost demiși de premierul României, Florin Cîțu. Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat miercuri,…