Ultimele stiri

Doi procurori din Constanța se alătură valului de solidaritate al magistraților din întreaga țară

Un grup numeros de judecători și procurori din întreaga țară și-a exprimat public solidaritatea cu magistrații care au semnalat presiuni și disfuncționalități în sistemul judiciar, în contextul anchetei Recorder și al conferinței de presă de la Curtea de Apel București. Printre semnatari se numără și doi procurori din Constanța: Zafer Sadîc, de la Parchetul Tribunalului, și Andrei Bodean, fost șef DNA Constanța, în prezent șef al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

În declarația comună, semnatarii subliniază că problemele semnalate nu sunt cazuri izolate și atrag atenția asupra necesității unei reforme reale și oneste în justiție:

Subsemnații, judecători și procurori,

Având în vedere repercuțiunile ce se preconizează cu privire la colegii noștri Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, dar și mesajele contradictorii publicate de Secția pentru Judecători și Secția pentru Procurori, facem următoarele precizări.

Ne exprimăm public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a sesiza problemele și presiunile din sistemul de justiție.
Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate.

Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol.
Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menționați nu sunt izolate. Disfuncționalități profunde și sistemice persistă, iar asumarea lor este esențială.

Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă — în slujba cetățeanului.”

Lista semnatarilor include zeci de judecători și procurori din Parchetele de pe lângă tribunale, Curți de Apel, DIICOT, PICCJ, DNA și Parchetele Militare, din întreaga țară. Mesajul final al grupului este:

Pe parcursul zilelelor viitoare, vom informa public cu privire la actualizarea listei și a măsurilor propuse.”

Inițiativa semnalează solidaritatea colectivă a magistraților pentru colegii care au avut curajul să atragă atenția asupra presiunilor și disfuncționalităților din sistemul judiciar, printre care și cei doi procurori din Constanța.

Lasati un comentariu