Având dobânzi de plată de 10 mld. Euro numai anul acesta, Bolojan încercă să pună reformele pe şine, dar în administraţia publică au apărut structuri, strâns unite în jurul primarilor şi al preşedinţilor consiliilor judeţene, care beneficiind de jocul duplicitar al partidelor din arcul guvernamental, au trecut la dejucarea dorinţei de reformă a solitarului Premier…Cei care trebuiau să fie vectorii reformelor, au devenit ostili acestora, un fel de Brutus…
Precum şefii de restaurante, din perioada reseristă, care pretindeau plata aceloraşi spărturi de pahare, după fiecare nuntă, din ce în ce mai mulţi primari şi preşedinţii de consilii judeţene pretind că au făcut reducerile de personal, prin restructurarea aceloraşi posturi vacante, care au mai fost obiectul ordonanţelor ”trenuleţ”, aducătoare doar de sughiţuri reformiste. Este o lipsă cronică de curaj pentru luarea unor măsuri radicale. Ani la rând subiectul reformelor a fost privit cu multă gingăşie pentru a nu tulbura ”pax bugetarismul”. Peste toate încercările anterioare de reformă s-a dat cu un strat gros de glet, şi s-a mers mai departe. Practica de a scălda acest subiect, până a-l aduce în derizoriu este la modă.
Câteva cuvinte din titlu sunt inspirate din limbajul de lemn din epoca ceauşistă şi le-am folosit pentru a pune pe tapet ”unitatea de monolit” care s-a format în jurul primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, nu pentru realizarea unor proiecte de dezvoltare locală, ci, doar, pentru a păcăli, iarăşi, reforma administraţiei. Niciun conducător de instituţie nu doreşte să-şi strice vibe-ul cu reforme reale. Încremenita administraţie publică împănată cu neamuri, amante, soţii nu dă semne că ar dori schimbarea, ci, din contră, încearcă să-şi fortifice zona de influenţă. Germenii subminării reformelor, hub-urile antireformiste sunt şi în preajma Premierului, o situaţie greu de digerat. Cei care au fost angajaţi prin concursuri trucate, acum au devenit foarte vehemenţi, şi chiar pretind că li se cuvin posturile respective.
Acum, din nou, posturile vacante, asemeni spărturilor de la nuntă, sunt scoase, la mezat, pentru a declara că reforma administraţiei locale este, deja, realizată. Restructurând locurile vacante din organigrame nu se realizează nicio economie la buget, întrucât acestea nu realizează nicio cheltuială. S-a încercat un fel de alchimie bugetară. Nu locurile vacante au băgat bugetul în corzi. Vitejii reformişti se ascund după posturile vacante din organigramele supradimensionate. Cei eternizaţi pe funcţii bine plătite vor să stea liniştiţi în continuare. Probabil hlizeala, caterinca şi ironiile la adresa reformelor sunt la cote maxime în aceste structuri care trebuie restructurate. Corul celor dependenţi de cuferele statului s-a activat la cote maxime.
Când se măreau salariile în administraţie cu procente de 50% se invoca faptul că ne pleacă specialiştii. Iată că, acum, niciun ”specialist” nu mai vrea să plece. Deci e bine la stat!
Deşi se ştie că structurile administraţiei locale sunt înţesate cu neamuri, soţii amante, loialişti de partid, nimeni nu are curaj să declare ca ”împăratul este gol”. Sunt structuri care nu sunt în stare să-şi plătească nici măcar salariile din încasările de impozite şi taxe şi, totuşi, sunt ţinute în viaţă prin banii veniţi de la centru.
Recentele amânări ale restructurării administraţiei publice locale se datorează rigidităţilor si inerţiilor mari cu care se confruntă aceasta. Şi structurile de partid, ”stăpânii inelelor”, care domină pletoric şi coroziv administraţia publică, sunt responsabile de trolarea reformelor.
Chiar dacă nu vrem să recunoaştem, reforma administraţiei locale care este privită ca o extravaganţă a Premierului şi nu o modalitate de a regândi administraţia publică, a ajuns acum la nazul primarilor şi al preşedinţilor consiliilor judeţene. Unii dintre ei, în loc să fie vectorii restructurări structurilor din subordine, acţionează cu ostilitate erodând orice fărâmă de reformă. Asistăm la o strălucită detaşare faţă de problemele cu care se confruntă ţara. Justificările lor, plate şi diluate, stau în posturile vacante pe care vor să le restuctureze (nu se ştie a câta oară!).
Deşi România merge cu becul roşu aprins la ulei şi cu rezervorul gol, unii politicieni ar dori să acopere martorii din bord, şi să apese pe acceleraţie cu îndemnul ”Cât mai ţine, ţine!”. Dar, oare, cât mai ţine? Doar intrarea în încetare de plăţi să-i mai oprească! Sau FMI-ul…
Articol aparut initial in Ziarul Financiar
