Un bărbat în vârstă de 29 de ani, sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere, a lovit mai multe mașini parcate în apropierea intersecției străzilor Ion Ursu și Prelungirea Caraiman.
Potrivit oamenilor legii, o patrulă a observat un autoturism care circula haotic în trafic, așa că polițiștii au pornit în urmărirea mașinii. Șoferul nu a tras pe dreapta, ci a încercat să scape de polițiștii, iar în timpul urmăririi a lovit cele trei autoturisme parcate, dar și-a continuat deplasare. Până la urmă, a părăsit mașina furată, un Volkswagen Jetta, într-o benzinărie dezafectată.
Comunicatul IPJ Constanța integral:
„Sâmbătă, 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.35, polițiștii au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Caraiman, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. Totodată, din verificări a reieșit faptul că autoturismul condus de bărbat este proprietatea unei femei de 51 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.”