Președintele Nicușor Dan a anunțat, în această seară, numele premierului desemnat. Acesta este Luca Niculescu. Aceasta este a patra nominalizare de premier, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai.
„Alegerea a venit în urma consultărilor de azi. Am ales persoana care are cea mai mare șansă să întrunească o majoritate. E necesar ca România să aibă un Guvern. E nevoie de un buget pentru anul viitor”, a declarat șeful statului.
Luca Niculescu a declarat că își asumă nominalizarea și că prioritatea sa este formarea unei majorități parlamentare și asigurarea unei perioade de stabilitate și reconstrucție.
„Accept această nominalizare cu deplină conștiință. Prima misiune va fi construirea unei majorități parlamentare. Avem nevoie de fermitate și de viziune, de o perioadă de stabilitate și reconstrucție. Sunt prea mulți oameni care contruiesc ziduri și prea puțini care construiesc punți, Este momentul să contruim”, a declarat Luca Niculescu.
Luca Niculescu este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național al procesului de aderare a României la OCDE. Anterior, acesta a fost jurnalist și ambasador al României în Franța.
Reamintim că, azi, au avut loc consultările convocate de președintele Nicușor Dan pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Pe parcursul celor aproximativ șase ore de consultări, formațiunile politice au venit cu poziții diferite privind ieșirea din criza guvernamentală. PSD și-a menținut propunerea ca Sorin Grindeanu să preia funcția de prim-ministru, în timp ce USR și AUR au susținut varianta alegerilor anticipate. PNL a transmis un mesaj de flexibilizare în privința negocierilor, iar UDMR a arătat că este nevoie de o soluție care să permită formarea unei majorități parlamentare stabile.
Cine este Luca Niculescu
Luca Niculescu, în vârstă de 55 de ani, este diplomat și fost jurnalist, iar în prezent este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național al procesului de aderare a României la OCDE.
Niculescu și-a început cariera în presă, unde a activat mai bine de două decenii. A fost redactor-șef al RFI România și a realizat emisiuni la TVR, Digi24 și The Money Channel, fiind specializat în politică externă și relații internaționale.
În 2016 a intrat în diplomație, fiind numit ambasador al României în Franța, funcție pe care a deținut-o până în 2022. În aceeași perioadă, a fost acreditat și în Monaco și Andorra și a reprezentat România în relația cu organizațiile internaționale cu sediul la Paris, inclusiv OCDE.
Din 2022, Niculescu ocupă funcția de secretar de stat la MAE și coordonează dosarul aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Profilul său este cel al unui tehnocrat cu experiență în diplomație și administrație, dar fără o carieră politică de partid.






