Polițiștii constănțeni au desfășurat, pe 7 mai, o amplă acțiune de control pe Autostrada A2, la kilometrul 206, pe sensul de mers București – Constanța, pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri și prevenirea accidentelor provocate de viteza excesivă.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră Constanța, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
În urma controalelor efectuate asupra autovehiculelor de transport marfă, oamenii legii au aplicat patru sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37/2007, act normativ care reglementează perioadele de conducere, pauzele și timpul de odihnă al șoferilor profesioniști, precum și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Totodată, polițiștii rutieri au desfășurat și o acțiune pentru combaterea vitezei excesive pe Autostrada Soarelui. În cadrul activităților, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care 34 pentru depășirea limitei legale de viteză. Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 37.000 de lei, potrivit reprezentanților poliției.




