Curtea de Apel București a admis marți acțiunea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus ca Guvernul și Ministerul Finanțelor să achite restanțele salariale ale magistraților, rezultate din majorări stabilite prin hotărâri judecătorești. Decizia vizează plata integrală a sumelor datorate, inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este necesar, și stabilește obligația executării în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Instanța a decis că, în cazul neexecutării la termen, se vor aplica penalități de 1% pe zi de întârziere, precum și o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, sumele urmând să fie virate la bugetul de stat.
Litigiul are la bază neplata unor drepturi salariale stabilite anterior prin hotărâri judecătorești, care ar viza majorări acordate retroactiv în sistemul judiciar. În proiectul de buget transmis Parlamentului, au fost prevăzute sume semnificativ majorate pentru sistemul judiciar, destinate inclusiv acoperirii acestor restanțe, însă Guvernul a optat anterior pentru amânarea unor plăți, redirecționând fonduri către alte programe sociale.
În acțiunea depusă în instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că neplata sumelor restante încalcă dreptul de proprietate al magistraților și principiul separației puterilor în stat. De asemenea, instanța supremă a argumentat că există titluri executorii neplătite de mai mulți ani, iar întârzierea afectează funcționarea sistemului judiciar. Decizie cu drept de recurs. Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.




