Ultimele stiri

Pericol pe șoselele din Constanța! Mai mulți șoferi băuți scoși din trafic într-o singură noapte

Sursă foro: Freepik.com

În noaptea de 1 spre 2 mai, polițiștii din județul Constanța au desfășurat acțiuni ample pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în stațiunile de pe litoral, atât în zona de nord, cât și în sudul litoralului. În cadrul controalelor, au fost depistați mai mulți șoferi care s-au urcat la volan sub influența alcoolului, fiind implicați în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, transmite IPJ Constanța.

Primul caz a fost înregistrat în seara de 1 mai, în jurul orei 22:45, în stațiunea 2 Mai. Polițiștii din Mangalia au identificat un tânăr de 18 ani care a condus un motociclu pe strada Alexandru Ioan Cuza, existând suspiciunea că se afla sub influența alcoolului. Din cauza stării avansate de ebrietate, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice. Tânărul a fost implicat într-un accident cu pagube materiale.

Un alt caz a fost înregistrat în noaptea de 2 mai, în jurul orei 00:10, în localitatea Tuzla. Un bărbat de 22 de ani a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Și în acest caz a fost vorba despre un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Ulterior, în jurul orei 01:40, în stațiunea Vama Veche, polițiștii au identificat un bărbat de 29 de ani care a condus un autoturism pe strada Falezei, rezultatul etilotestului fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

La scurt timp, în jurul orei 02:00, un alt conducător auto, de 46 de ani, a fost depistat în Vama Veche, pe strada Agricultorilor. Testarea a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind, de asemenea, condus la unitatea medicală pentru prelevarea de probe biologice.

Ultimul caz a fost înregistrat în jurul orei 05:00, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia. Polițiștii au identificat un bărbat de 25 de ani, care conducea un autoturism sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul a fost transportat la spital pentru investigații.

În toate situațiile au fost întocmite dosare de cercetare penală, iar polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Lasati un comentariu