Primăria Constanța anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare la Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”, un proiect amplu destinat îmbunătățirii condițiilor de educație pentru cei mici.
Proiectul a inclus intervenții majore pentru creșterea eficienței energetice a clădirii. Pereții exteriori și aticul au fost termoizolați cu vată minerală bazaltică, soclul clădirii a fost izolat cu polistiren extrudat, iar hidroizolația perimetrală a fost refăcută. Totodată, tâmplăria exterioară a fost complet înlocuită cu sisteme moderne din PVC, dotate cu geam tripan, pentru un confort termic sporit.
Pentru creșterea gradului de siguranță, au fost realizate lucrări importante, precum montarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități și construirea unei scări exterioare metalice, destinată evacuării rapide în caz de urgență. De asemenea, au fost efectuate reparații la elementele structurale ale clădirii, în conformitate cu expertiza tehnică. Lucrările au vizat și reabilitarea terasei, precum și refacerea sistemului de colectare a apelor meteorice. Interiorul grădiniței a fost complet renovat, cu finisaje noi și montarea de tavane false pentru integrarea instalațiilor moderne. Instalațiile electrice, sanitare și termice au fost modernizate integral, contribuind la crearea unui mediu sigur și eficient.
Printre facilitățile nou introduse se numără amenajarea unor spații de triaj și modernizarea cabinetului medical. În plus, a fost instalată o stație de încărcare pentru vehicule electrice, în sprijinul mobilității urbane durabile. Proiectul a fost realizat cu finanțare din fonduri europene și reflectă angajamentul autorităților locale de a moderniza infrastructura educațională din municipiul Constanța, oferind copiilor condiții la standarde europene.






