De curând, Ministrul Economiei a avut o revelaţie, a descoperit faptul că unele concursuri pentru ocuparea unor funcţii de conducere în companiile de stat au fost trucate. Descoperirea ministrului este banală, sau, mai bine spus nu este nicio descoperire, întrucât toată lumea ştie ce se întâmplă cu aceste concursuri. Putem aprecia faptul că a avut curajul să recunoască această anomalie, şi, chiar mai mult, a dispus anularea acestor concursuri. Este salutară decizia ministrului, dar mecanismul este mult mai complicat şi foarte bine înrădăcinat.
Adevărata problemă nu constă în faptul că ”doar” câteva concursuri au fost trucate, ci că aproape toate concursurile(selecţiile) au fost trolate de politicieni pentru a-şi recompensa lipitori de afişe, amantele, neamurile şi alţi loialişti. Nu mai este niciun secret pentru nimeni faptul că actualele consilii de administraţie sunt extensii ale partidelor politice. Virusarea managementului în companiile de stat, care au devenit adevărate hub-uri de incompetenţă, de către politicieni, nu mai poate fi contestată de nimeni. Stau dovadă rezultatele economice lamentabile înregistrate de acestea, mai mult de jumătate au pierderi şi datorii la bugetul de stat.
Între glumele bune care circulă în social-media sunt cele care aduc în atenţie ”corectitudinea” vulgatelor concursuri pentru ocuparea unor funcţii în companiile de stat. Concursurile sunt organizate/simulate la nivel de show bugetar, doar pentru imagine, iar câştigătorul este ştiut dinainte. Se numesc comisii, se susţin ”probe” (ghilimele obligatorii), se trec punctaje, şi toate acestea doar pentru a da impresia unei legalităţi şi corectitudini. Participanţii care nu sunt din echipa care trebuie sunt un fel ”kamikaze”.
În acest context au apărut cariere stupefiante, persoane cu un trecut şcolar jalnic au ocupat funcţii de conducere în companiile statului, după ce au trecut pe la câte un chioşc universitar specializat în tipărirea de diplome.
O consecinţă gravă a acestor înscenări de concursuri este reprezentată de faptul că cei competenţi, ştiutori de carte, nu mai au curajul, pe bună dreptate, să se mai înscrie la aceste farse de tip stalinist. Foarte rar se mai bagă câte un ”fraier” la aceste concursuri, doar dacă face parte din categoria celor care mai cred că barza aduce copii. Politicienii au dat la o parte competenţa şi bunul simţ din companiile de stat. Cei competenţi nu vor să mai fie perdanţi în faţa celor care au sprijinul de la partid. Degeaba s-au străduit să înveţe, dacă nu s-au înscris în partidul care trebuie. Doar cei de la partide prind locuri pe tabloul principal.
AMEPIP (Autoritatea pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice) este o instituţie înfiinţată de curând, cu scopul de a readuce un management performant, bazat pe competenţă, în întreprinderile publice. Ea trebuie să gestioneze ciocnirea celor două paradigme: una a incompetenţei clientelare, adânc înfiptă în companiile de stat şi cealaltă a competenţei reale, care trebuie să o înlocuiască pe prima. AMEPIP trebuie să înlăture setările clientelare şi să instaleze un nou sistem de operare bazat pe competenţă. Trebuie să decreteze ”Ştiinţa de carte este Rege” în conducerile companiilor de stat. Este evident faptul că anticorpii din sistemul de stat vor respinge competenţa, pe care o vor percepe ca pe un corp străin, ca pe o adiţie.
Deşi avem un cadru legal privind guvernanţa corporativă, Ordonanţa nr.109 din 30 noiembrie 2011, treaba nu merge. Aceasta oferă cadrul legislativ pentru managementul unei companii de stat, în conformitate cu normele europene. Ordonanţa prevede criterii clare de selecţie, proceduri transparente pentru desfăşurarea selecţiei, toate acestea fiind eludate de factorul politic. Cei care se înscriu la aceste concursuri de selecţie trebuie să întocmească o ”declaraţie de intenţie” (Cap I, Art.2, pct. 7) ca răspuns la ”scrisoarea de aşteptare” (Cap I, Art.2, pct. 6) emisă de autoritatea publică tutelară. Am dubii mari că manichiuristele, magazionerii, şoferii şi top modelele care au intrat prin consiliile de administraţie au avut habar de aceste documente. Nici expertul independent (Cap II, Secţiunea I, Art.5, pct.5) care trebuie să asiste comisia în procesul de selecţie nu a fost de mare folos, aplicarea în practică a acestei ordonanţe s-a făcut cu paşi împleticiţi, şi toate acestea numai din cauza implicării factorului politic. Apare, totuşi, o întrebare: cât de independent este expertul independent?
Şi acum să ne imaginăm un scenariu, din păcate, utopic. Toate posturile de la stat se vor ocupa numai şi numai pe bază de competenţă. Mai rentează să faci politică în acest context? Păi funcţia de la stat este cea mai mare recompensă pentru cei care bat la porţile politicii. In lipsa acestor recompense politica va deveni o vocaţie şi ar fi dedicată exclusiv binelui societăţii. Iar lipitorii de afişe vor face această activitate fără a aştepta vreo sinecură. Şi consiliile de administraţie se vor transforma din colonii de diletantism managerial ale partidelor politice, în centre de excelenţă managerială.
Pentru a face o schimbare disruptivă în managementul companiilor de stat ar trebui reluate toate concursurile care s-au desfăşurat până acum. Ar fi un reset general, urmat de un restart al întregului sistem. Probabil ”specialiştii de partid”, cei cu ”spatele asigurat”, care au băgat companiile în şanţ, vor fi şocaţi, dar, doar, în acest fel se poate îndrepta situaţia. Această mişcare radicală va urca din nou pe podium competenţa şi ştiinţa de carte. În acest fel oamenii competenţi vor avea curajul să candideze pentru funcţii de conducere în companiile de stat, iar partidele îşi vor pierde capacitatea de nominare.
Dacă vrem ca firmele de stat să fie performante partidele trebuie să renunţe definitiv la cei pe care îi împingeau de la spate pentru a ocupa funcţii de conducere. În locul lor trebuie aduşi profesionişti, cunoscători ai domeniului unde vor lucra. Abia atunci putem vorbi de o adevărată guvernanţă corporativă, şi nu de un clientelism de sorginte feudală. Este evident faptul că un rol important în această campanie îl va avea AMEPIP, care va trebui să genereze o schimbare disruptivă, poate chiar de nivel ”10 Sigma”
Articol apărut inițial în Ziarul Financiar
